Local
Citit de: 9 ori

Bărbat din Roznov, găsit mort în mașină la Potoci

Corturile montate în regim de urgență la spital, zac nefolosite de 4 zile. Alte corturi au fost transformate în magazii
Acum- urs văzut în comuna Poiana Teiului. Avertizare prin Ro Alert

Un barbat din Roanov a fost gasit astazi mort in masina la Potoci, in jurul orei 17:30. Din ce s-a putut constata la fata locului, s-ar parea ca barbatului i s-a facut rau, a tras pe dreapta, apoi a decedat. ”La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se află inconștientă, într-un autoturism, pe drumul național 17 B, în afara localității Potoci.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în autoturism se afla un conducător auto, în vârstă de 63 ani, din Roznov.

Autoturismul se afla ieșit în afara părții carosabile, neprezentând avarii.

Echipajul medical deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat Sinsp. Ciofu Ramona- Purtător de cuvânt IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Bărbat din Roznov, găsit mort în mașină la Potoci
Articolul anterior
Corturile montate în regim de urgență la spital, zac nefolosite de 4 zile. Alte corturi au fost transformate în magazii
Articolul următor
Acum- urs văzut în comuna Poiana Teiului. Avertizare prin Ro Alert

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed