Un bărbat din Vatra Dornei a murit în această seară (15 iulie) după ce s-a înecat în lacul Izvorul Muntelui, în satul Bistricioara, comuna Ceahlău. Bărbatul în vârstă de 36 de ani, ar fi intrat în apă pentru a recupera o minge, însă nu a mai ieșit la mal. Scafandrii ISU Neamț l-au găsit în cele din urmă, însă nu s-a mai putut face nimic pentru viața lui. Două femei care îl însoțeau pe bărbat, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică. ”La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut în lacul Izvorul Muntelui.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat de 36 de ani, din Vatra Dornei, ar fi intrat în lacul Izvorul Muntelui după o minge și nu ar mai fi reușit să revină la mal.

Pompierii au acționat pentru căutarea persoanei în cauză, care a fost adusă la mal de scafandri.

Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul medical declarând decesul acestuia.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

Prin apel la 112, la ora 17:17 pompierii au fost înștiințați că în localitatea Bistricioara din comuna Ceahlău o persoană a căzut în lacul Izvorul Muntelui.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, SAJ Ceahlău și IJJ și echipa de scafandri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și Biroul Județean de Poliție Transporturi.

Pompierii, cu ajutorul bărcii, au acționat pentru căutarea persoanei. Alături de pompierii au acționat două persoane fizice cu ajutorul bărcilor personale.

Două femei în vârstă de 23 și 34 de ani, care au suferit atacuri de panică, au fost asistate medical de echipajele medicale la fața locului.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost găsit de scafandri și adus la mal. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.

I.C. (sursa foto- ISU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.