Un bărbat a fost găsit mort ieri, în albia unui pârâu din comuna Bârgăuani. Conform primelor indicii, nu există suspiciuni privind condițiile în care s-a produs decesul. ”La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 58 de ani, din Bârgăuani, cu privire la faptul că l-a găsit pe fratele său, în vârstă de 52 de ani, decedat în albia unui pârâu din apropierea locuinței.
Corpul bărbatului a fost preluat de Serviciul Medicină Legală Neamț, pentru stabilirea cauzelor decesului.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, informează IPJ Neamț.
I.C.












