Un bărbat de 53 de ani a fost găsit decedat, sâmbătă, într-un iaz din comuna Ion Creangă. Acesta ar fi căzut în apă pe fondul unor afecțiuni medicale și a consumului de alcool. ”La data de 25 octombrie a.c., ora 17.30 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană ar pluti într-un iaz din localitatea Ion Creangă.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din aceeași localitate.
Corpul bărbatului a fost preluat de Serviciul Medicină Legală Neamț.
În cauză, continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, informează IPJ Neamț.
I.C.











