Local
Citit de: 22 ori

Bărbat găsit mort în șanț pe o stradă în comuna Săbăoani

Un pic mai bine pentru seniorii din Săvinești. Se deschide Centrul de zi: frizerie, terapii medicale, socializare, totul gratis
Șef de post din Neamț, suspect în 2 dosare penale pe fapte de corupție. Este încă în funcție

Un barbat a fost gasit mort astazi, intr-un sant de pe o strada din comuna Sabaoani. O prima ipoteza luata in calcul, ar fi că bărbatul ar fi murit după ce a căzut cu bicicleta, însă o concluzie va fi trasă după finalizarea anchetei politistilor. ”La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman, au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe strada Stejarului, din Săbăoani, într-un șanț betonat, se află o persoană decedată.

Echipajul de poliție s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat de 67 de ani, din Săbăoani.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acestuia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul acestuia urmează a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat sinsp. Ramona Ciofu- IPJ Neamt.

I.C. (sursa foto- IPJ)

Distribuie știrea:

Etichete: Bărbat găsit mort într-un șanț în comuna Săbăoani
Articolul anterior
Un pic mai bine pentru seniorii din Săvinești. Se deschide Centrul de zi: frizerie, terapii medicale, socializare, totul gratis
Articolul următor
Șef de post din Neamț, suspect în 2 dosare penale pe fapte de corupție. Este încă în funcție

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed