Un bărbat este în stare gravă după ce s-a înecat ieri seară (18 iulie) în râul Bistrița, la podul Căprioara din Piatra Neamț.
Un trecător a anunțat la 112 că o a văzut o persoană în apă. Echipajele ISU ajunse la fața locului, l-au scos pe bărbat din apă. Acesta a răspuns manevrelor de resucitare și a fost transportat la spitalul județean. Starea lui este însă gravă, aflându-se în comă. Până acum nu i-a fost stabilită identitatea, vârsta lui fiind de aproximativ 60 de ani. Deocamdată nu este clar dacă bărbatul a vrut să se sinucidă sau dacă a fost vorba despre un accident.
”La ora 19:12, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați că în apele râului Bistrița, în zona Podului Căprioara, se observă trupul unei persoane.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD TIM.
Pompierii, cu ajutorul bărcii, au acționat pentru scoaterea unui bărbat din râul Bistrița. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Bărbatul a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat la UPU Piatra Neamț.
Organele abilitate din cadrul IPJ vor efectua cercetări pentru identificarea persoanei”, a transmis ISU Neamț.
I.C.