Local
Citit de: 833 ori

Bărbatul căutat ieri de pompieri în apele Bistriței, a fost dat dispărut

Trei prim-miniștri PSD îl susțin pe Adrian Niță la primăria Piatra-Neamț
Mugur Cozmanciuc, deputat PNL Neamț: Ne preocupă buna gospodărire a apelor noastre

Bărbatul căutat ieri de pompieri la Săvinești în canalul de fugă al râului Bistrița, a fost dat dispărut.

La data de 3 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către o femeie, din Dumbrava Roșie, cu privire la faptul că, din data de 2 iunie a.c. soțul său, BENCHICI MIHAI, în vârstă de 59 de ani, ar fi părăsit voluntar imobilul din localitatea Săvinești, unde locuia fără forme legale.

Semnalmente: înălțime 1, 75 m,  greutate 60 kg, ochi căprui, păr grizonat tuns scurt.

Persoana în cauză prezintă în partea stângă a abdomenului, o cicatrice.

Alături de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, polițiștii desfășoară căutări, atât în localitatea Săvinești, cât și în zona canaluli de fugă al râului Bistrița, loc unde au fost identificate obiecte vestimentare, indicate ca aparținând persoanei dispărute.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori sa anunțe cea mai apropiată unitate de poliție!

Alte detalii, în articolul de mai jos:

Bărbat dispărut de 24 de ore, căutat de pompieri în apele Bistriței la Săvinești

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Bărbatul căutat ieri în apele Bistriței, dat dispărut
Articolul anterior
Trei prim-miniștri PSD îl susțin pe Adrian Niță la primăria Piatra-Neamț
Articolul următor
Mugur Cozmanciuc, deputat PNL Neamț: Ne preocupă buna gospodărire a apelor noastre

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed