Infractional
Citit de: 15,762 ori

Bărbatul din P. Neamț care a amenințat cu moartea o întreagă familie, condamnat definitiv

Șoferiță cu peste 2,3 la mie alcoolemie, implicată în accident la Podoleni
Alertă cu pestă porcină africană, măsuri de protecție în 6 comune din Neamț

Bozu Gheorghe, bărbatul de 30 de ani, din Piatra- Neamț, care a amenințat cu moartea o familie întreagă pe facebook, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare. Faptele au fost comise în luna martie, iar sentința finală a fost pronunțată astăzi, 11 decembrie 2025, la Curtea de Apel Bacău, unde inculpatul a contestat sentința emisă pe 22 august la Judecătoria Piatra- Neamț.

În sarcina lui Bozu au fost reținute 4 capete de acuzare: 3 infracțiuni  de amenințare (soț, soție și fiu- părțile vătămate) și o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri. Într-o postare live pe contul lui de facebook, inculpatul i-a amenințat cu moartea și cu agresiuni fizice și sexuale pe cei trei, dar și-a arătat și organul genital. În urma unei plângeri penale, după 3 zile, acesta a fost reținut de polițiști (mai jos, video cu momentul reținerii și cu fragmente din live-ul în care a proferat amenințările), apoi pus sub control judiciar, iar în urmă cu 2 săptămâni, a fost plasat în arest la domiciliu pentru încălcarea condițiilor controlului judiciar.

Astăzi, judecătorii de la Curtea de Apel Bacău au menținut condamnarea lui Bozu la 1 an și 6 luni de închisoare, fiind găsit vinovat pentru toate cele 4 capete de acuzare. Sentința a fost pronunțată la al treilea termen de judecată, după două amânări pe pronunțare. Conform martorilor prezenți în sala de judecată la primul termen de la Judecătoria Piatra- Neamț, ”justițiarul de pe facebook” s-a plâns instanței cu ochii în lacrimi că îi este frică de pușcărie, pentru că este bolnav și crede că în penitenciar nu va primi medicamentele de care are nevoie.

Minuta instanței de la Curtea de Apel Bacău:

 

Cunoscut și ca ”influencerul PSD Neamț”, Bozu a mai fost condamnat în trecut la peste 5 ani de închisoare, pentru furt calificat. După ce a ieșit din pușcărie, a început să hărțuiască pe oricine îi ieșea în cale, de la politicieni la simpli angajați din instituții, filmându-i, adresându-le expresii jignitoare și acuzându-i de anumite infracțiuni, autoproclamându-se un fel de justițiar pe model suveranist, deși este semianalfabet și recidivist. El  a fost folosit și în campaniile electorale recente, ca săgeată împotriva rivalilor politici ai PSD Neamț. Totul a culminat cu infracțiunile comise în luna martie, care i-au adus și condamnarea privativă de libertate. El mai este cercetat într-un alt dosar penal, pentru infracțiuni economice.

Deși nu a muncit niciodată, beneficiază de locuință socială gratis de la Primăria Piatra- Neamț, dar și de o pensie de invaliditate plus o indemnizație de ajutor de handicap. În ciuda acestor beneficii din partea statului, el apărea beat mort în live-uri pe rețele de socializare și afișa un stil de viață aproape de lux.

Vezi și

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Bărbatul din P. Neamț care a amenințat cu moartea o întreagă familie, condamnat definitiv
Articolul anterior
Șoferiță cu peste 2,3 la mie alcoolemie, implicată în accident la Podoleni
Articolul următor
Alertă cu pestă porcină africană, măsuri de protecție în 6 comune din Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed