Actualizare stire: Drept la replică- Emilia Arcan. Fosta senatoare PSD deplânge condițiile din spitalul lui Arsene
Stirea initala: Nici nu s-a tras cortina peste campania electorală, nici nu s-au gasit vinovații pentru morții de la ATI, dar se pare că sănătatea nemțenilor ajunge din nou monedă de schimb între politicieni. De parcă tragedia de la Spitalul Județean Neamț nu ar fi fost îndeajuns, de parcă șirul lung de nepricepuți ajunși manageri în urma negocierilor din pensiuni obscure nu ar fi făcut destul rău pacienților nemțeni, spitalului și angajaților acestuia, de parcă pietrenii nu ar fi lipsiți de o unitate sanitară spitalicească care să-i deservească (și asta tot în urma unor aranjamente pe sub mână care au sfidat orice logică), de parcă amenințarea pandemiei nu este reală, de parcă oamenii nu mor în ATI-uri într-o rată statistică demnă de servicii de sănătate din lumea a treia, iată că acum, un zvon de necrezut, pune capac: Emilia Arcan va fi numita de Arsene, manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț!
Intențiile Emiliei Arcan de a ocupa funcția de manager la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, sunt mai vechi, iar regretatul Culiță Tărâță, pe vremea cand era presedintele CJ Neamt, a preferat ca pacienții să fie pe mâna unui medic, abordare cat se poate de corectă.
Ideea că reîntoarcerea în partidul care a propulsat-o (dacă nu o fi fost Cal Troian în Pro România) și încercarea de transfer a electoratului către aceeași formațiune politică (PSD) ar fi fost parte dintr-un troc în care s-a adjudecat viitorul manager al Spitalului Județean de Urgență nu este una care să uimească pe nimeni. Cert esta ca potrivit surselor tvmneamt.ro, Emilia Arcan ar urma sa fie numita de Baronul Arsene, director al SJ Neamt, ca recompensa politica, asa cum a facut si cu Lucian Micu. Prin urmare, zvonurile ca Arcan ar fi fost ”drona” lui Arsene in Pro Romania, ar putea fi confirmate daca senatoarea va fi numita de ”Baron” in functia de manager al Spitalului Judetean Neamt.
Cu toate astea, nimeni nu spune nimic despre pacientul din spitalul judetean. Cu ce a greșit el ca să aibă sănătatea în mâna unora pentru care el, pacientul, ca om, nu înseamnă absolut nimic? Să vorbim despre pregatirea medicala a directorilor impusi de Arsene?… Cam târzior. Despre un viitor director cu experiență în culturile de ciuperci și vânzări de combustibil, ori despre cariera umflată exclusiv de vântul politic din pânze? Nu are niciun sens. Este evident ce și cât NU poate doamna senator PSD. Și oricât de cosmetizat ar fi CV-ul, nu are cum să includă studiile și experiența în management sanitar. Expertize de care are nevoie mai mult ca oricând un manager al Spitalul Județului Neamț în condițiile actuale.
Poate nu este decât un vis urât! Poate că lipsa alegătorilor promiși la alegerile parlamentare, va face ca trocul să cadă, iar Ionel Arsene să înțeleagă în ultimul ceas că Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț nu e locul unde poate să parcheze fără nicio consecință, personaje triste gen Negelschi, Mocanu, Micu și acum Arcan! Cred că atât ne-a mai rămas în județul în care sănătatea noastră e monedă de schimb între târgoveții politicii: să ne rugăm să-i dea Dumnezeu lui Ionel mintea cea de pe urmă!
P.S. Și nu, nici măcar Ionel Arsene, urmașul de drept al lui Dragnea, n-ar fi putut să dea nimănui această funcție dacă ar fi fost deja schimbat Consiliul de Administrație de la Spitalul Județean de către actuale opoziție. Vă întrebați “care opoziție”? Exact!
I.C.
Treziți-vă…… Din vânzătoare la APROZAR, acum DIRECTOR DE SPITAL???????
Ce să facă????? Să pună pe scări COVOR ROȘU cum a pus la C. J.?????
HOOOOOOOOOOL……..
Să o aducă și pe fiică să, dacă se poate, pe postul de director medical.
Este de notorietate intre psd-isti ca Arcan si Chitei sunt oamenii lui Arsene infiltrati in Pro. Arcan a fost cea care a insistat enorm ca Pro sa faca alianta cu PSD. Oricum, pe lista de consilieri judeteni ai Pro este un individ care a fost soferul lui Arcan si va vota sigur pentru vicepresedintii propusi de Arsene. Doamna de la aprozar, care si-a pus fata sa se imbrace ca s-o faca demnitar, are un curs de cateva luni de management sanitar, pe care l-a platit si a primit diploma de cand era la CJ. Asta va fi argumentul lui Arsene, are curs de management sanitar. Pro-ul va veni in scurt timp langa partidul mama, PSD, dar asteapta sa-si maximizeze numarul de sinecuri (viceprimari) mintindu-i pe liberali ca sunt in tabara lor. Dupa ce vor fi facute sedintele de alegere a viceprimarilor in toate localitatile, Harbuz va renunta la conducerea Pro in favoarea lui Tohanean (sau Asaftei) iar partidul va anunta ca se alatura PSD. Restul e circ ieftin pentru fraieri.
Păi au ales,ce îți faci cu mâna ta e sfânt,un prost trebuie să fie cu turma.