Local

Bătrână din Borlești găsită moartă în casă, după un incendiu

0

O bătrână din comuna Borlești a fost găsită moartă în această dimineață, în locuința sa din aceeași localitate. Descoperirea a fost făcută de fiul femeii. Conform unor date preliminare, în louința femeii ar fi izbucnit un incendiu în cursul nopții, însă victima nu a ar fi fost atinsă de foc, ci ar fi decedat ca urmare a intoxicării cu fum. ”La data de 20 iunie, în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 56 de ani , din Borlești, cu privire la faptul că, mama sa a decedat.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în imobilul unei femei de 84 de ani, din Borlești, persoană cu probleme locomotorii, ar fi avut loc un incendiu.

Din nefericire, echipajul medical deplasat la fața locului, a declarat decesul femeii în cauză.

Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, pentru efectuarea necropsiei.

În cauză polițiștii continuă cercetările, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Bătrână din Borlești găsită moartă în casă, după un incendiu
Articolul anterior
Povestea fascinantă a lui Daniel Negreanu
Articolul următor
Femeie din Iași, moartă pe loc după ce a fost spulberată de o mașină la Târgu Neamț

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.