InfractionalLocal
Citit de: 5 ori

Bărbat reținut pentru că și-a bătut mama în vârstă de 78 de ani

CJ Neamț: Aparat de radiologie de ultimă generație, la Spitalul Județean. Alte peste 60 de noi aparate, până la sfârșitul anului
Peste 70 de șoferi lăsați pietoni în 5 zile

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au identificat și reținut un bărbat, de 51 de ani, din Dulcești, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 17 noiembrie a.c., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 51 de ani, din Dulcești, ar fi lovit-o pe mama sa, de 78 de ani, cu palmele în zona feței și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, fapt pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care acesta a fost obligat să părăsească locuinţa comună.

Întrucât în cursul aceleiași zile bărbatul ar fi pătruns în incinta imobilului mamei sale, fiind depistat de polițiști încălcând obligațiile dispuse, a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, la data de 18 noiembrie a.c., polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: Bărbat reținut pentru că și-a bătut mama, de 78 de ani
Articolul anterior
CJ Neamț: Aparat de radiologie de ultimă generație, la Spitalul Județean. Alte peste 60 de noi aparate, până la sfârșitul anului
Articolul următor
Peste 70 de șoferi lăsați pietoni în 5 zile

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed