Un barbat care a condus după ce a băut pana aproape de coma alcoolica (2,1 la mie în sânge), a reusit sa ajunga cu masina la destinatie, pe o strada din Piatra Neamt, insa nu a reusit sa o si parcheze, lovind o alta masina. De aici pana la dosar penal nu a mai fost decat un pas, dupa ce la fata locului au ajuns si politistii. ”La data de 30 august a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Alexandru Lăpușneanu, din Piatra Neamț.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 40 de ani, din Piatra Neamț, efectua manevre de parcare a autoturismului, pe strada Alexandru Lăpușneanu,  ar fi acroșat un autoturism ce se afla staționat.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se arata intr-o informare IPJ Neamt.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.