Orasul Roman si localitatile din apropiere, par sa fi devenit un ”Mexic de Neamț”. Tot mai multi tineri sunt prinsi de politisti la volan, dupa ce au consumat droguri, ceea ce inseamna ca traficul de stupefiante în zonă, este la cote extrem de ridicate. Luni, un alt tanar a fost depistat in timp ce conducea o masina pe o strada din Tămășeni, după ce consumare doua feluri de droguri. De parca nu era de ajuns ca sa poata provoca in orice secunda o nenorocire, tanarul consumase si alcool. ”La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din Adjudeni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brânduşelor, în localitatea Tămășeni.

Întrucât tânărul manifesta un comportament nefiresc, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru două substanțe psihoactive.

De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.