Un bărbat care conducea un autoturism după ce a consumat alcool în exces, s-a urcat cu mașina pe insula din sensul giratoriu de la Horia. Acesta avea peste 2,2 la mie alcoolemie. ”La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Horia au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Horia.
Cu ocazia deplasării la fața locului, a fost identificat un bărbat, în vârstă 44 de ani, din Roman, care în timp ce conducea unui autoturism, din direcția Cotu Vameș, către municipiul Roman, ar fi pierdut controlul acestuia, acroșând sensul giratoriu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” se arată într-o informare IPJ Neamț.
Și un bărbat din Pipirig are dosar penal după ce a condus aproape în comă alcoolică. ”La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, DC 159, în localitatea Pipirig, au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Dolhești, care conducea sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate 2 probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Neamț.
I.C.