Bețivăneală într-o comună din Neamț, sub sigla Consilului Județean. Imaginile au făcut înconjurul țării
Scene absolut rușinoase au avut loc la Zilele Comunei Stănița, una dintre cele mai sărace comune din Neamț și poate și din Molodova, dar care a avut bani de aruncat pe astfel de paranghelii.
În timp ce o interpretă de muzică populară presta pe scenă, dacă acea improvizație ar putea fi numită scenă, doi bărbați beți turtă, ajung chiar langă interpretă, interacționând chiar fizic cu ea, deși femeia era vizibil stânjenită, poate și panicată, pentru că, cine știe, un bărbat în stare de ebrietate poate fi în stare de orice.
Scenele (minute întregi) s-au petrecut chiar sub sigla Consiliului Județean Neamț, după cum reiese din inaginile de la fața locului (sursa video: Roman TV), în care se poate observa ditamai banner-ul cu ”Consiliul Județean Neamț”, fără să intervină cineva, om de ordine, polițist, organizator, etc.
vestea.net, a analizat în detaliu scenele absolut reprobabile, ”nu ne e clar dacă CJ a contribuit financiar la aşa acţiune organizată „de 5 stele” (ne referim la spirtoasele consumate de dansatorii evident beţi) sau doar a trimis Centrul Carmen Saeculare. Dar este clar că cei de la Carmen Saeculare au fost trimişi acolo pe asigurarea unei părţi din spectacol (dansatori, solişti etc) şi cu partea de sunet, nu au în atribuţii şi nici în organigramă funcţii de agenţi de”… continuarea AICI
Ionuț CORFU












2 comentarii. Leave new
Rușine organizatorilor….nu poți permite așa ceva să se întâmple! Sau s-a permis prezența celor doi pe scenă pentru că cea care cântă era Vasilica Tătaru și nu una dintre cântărețele mult mai cunoscute ale țării noastre?!
Adevarat ca este una din comunitatile cele mai sarace,pastorita de un primar vesnic reales de 20 de ani,fara apa curenta,fara canalizare,cu WC – le scolilor in fundul curtilor!! Si la alegerile urmatoare e posibil sa fie reales cu acelasi program: apa curenta,canalizare,gaz si modernizare scoli! Functionarii primariei sunt toti rude ,iar in toate satele a avut grija ca in acesti ani sa aiba fini din nasit si botezat cat sa ii iasa voturile la alegeri.
Numai la noi ,ca la nimeni!