În sediul Direcției pentru Agricultură Neamț a fost înființat, în primăvară, Biroul unic menit să ofere consultanță în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare în derularea proiectelor cu finanțare europeană destinată agriculturii și dezvoltării rurale.

Teoretic, Biroul unic are în componență unul sau doi reprezentați ai tuturor instituțiilor care eliberează astfel de avize și autorizații. Ei oferă consultanță privind procedurile de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare în derularea fondurilor comunitare. Programul de lucru este săptămânal, în fiecare zi de joi, începând cu orele 9.

Loading...

Practic, înființarea Biroului unic s-a dovedit a fi o idee moartă din fașă. Una s-a vrut, dar mai nimic nu s-a reușit… Nu pentru că tot mai puțini sunt fermieri care bat drumul până la Direcția agricolă, special pentru a obține informații de la Biroul unic. „Cei mai mulți dintre fermierii interesați de accesarea fondurilor merg direct la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț. La noi vin mai puțini, pentru consultanță merg acolo. Când vin la noi se interesează doar de Programul Național de Dezvoltare Rurală, cum se alocă fondurile europene, în ce sume și pentru ce anume. Nu au venit cu proiecte clare, pentru care să aibă nevoie de consultanță în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare în accesarea fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale. Le oferim toate informațiile solicitate, apoi îi îndrumăm și spre Oficiul Județean de Finanțare a Investițiilor Rurale Neamț pentru mai multe detalii. Acolo unde, de fapt, se și depun proiectele europene“, ne-a declarat Mihai Cojoc, șeful Biroului unic.

*Consultanță gratuită

Scopul pentru care a fost înființat Biroul unic este acela de a sprijini beneficiarii fondurilor europene pentru a întocmi cât mai repede documentațiile necesare obținerii avizelor și autorizaților solicitate în accesarea finanțărilor comunitare și naționale. La Biroul unic, titularii de proiecte beneficiază doar de consultanță. Eliberarea efectivă a avizelor și autorizațiilor de care au nevoie în obținerea finanțărilor europene se face se sediile instituțiilor respective.

De reținut: consultanța este gratuită!

Nici Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț n-a fost luat cu asalt de fermieri. Dovadă că, până acum, s-au depus doar 18 proiecte pe noul PNDR.

Tina CONDREA

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ