În micuţul şi izolatul sat Băluşeşti, comuna Dochia/Neamţ, s-a ridicat, în jurul anilor 1900, o bisericuţă din lemn, pentru cei câţiva oameni câţi existau atunci. Această biserică de lemn a rezistat peste 100 de ani, până în 2015, când un incendiu a mistuit în întregime lăcaşul de cult.  Pentru puţinii oameni de acolo, biserica nu mai exista.

În anul 2018, tânărul preot Valentin Timofte (foto jos) a preluat construcţia de la temelie. Primise parohia în satul fără biserică, după 7 ani de ucenicie la Biserica „Buna Vestire” din Dărmăneşti, la pr. Dumitru Pantalon. Cu soţia şi două fetiţe superbe alături, în primul său an de preoţie, a început o muncă titanică: să ridice o biserică şi să câştige respectul, dragostea şi consideraţia oamenilor din Băluşeşti, scrie viatanemteana.info

Credincioșii și preotul slujitor de la Parohia Bălușești din Protopopiatul Piatra Neamț s-au bucurat pe 5 decembrie, de săvârșirea Vecerniei, prima slujbă dedicată hramului în biserica nouă.

Soborul mare de clerici care a slujit la prima slujbă din biserica nouă a Parohiei Bălușești – preoți fii ai satului, preoți care au fost slujitori de-a lungul timpului în parohie și în parohiile vecine, părintele protopop Valentin Tofan, părintele profesor Bogdan Constantin, director al Liceului Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra-Neamț, părintele inspector Bogdan Frăsilă – a fost primit cu căldură de părintele paroh Valentin Vasile Timofte. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care și-au dorit să fie alături la acest moment istoric. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Evanghelismos” din Piatra Neamț.

„Biserica este mulţumirea mea faţă de toţi sătenii pe care i-am cunoscut”

Locașul de cult a fost proiectat de arhitectul Dorel Cordoș, fiu al satului și proiectant al Mănăstirii Bârsana. Cu această ocazie, el a transmis câteva cuvinte: „Vremuri nu de mult apuse au rodit şi întrupat în lucrările mele ulterioare de arhitectură, în ele se aud glasurile neamului meu. De aceea, biserica proiectată de mine are ca model stilul ştefanian şi este minunea care va dăinui peste veacuri, este testamentul foştilor credincioşi  din această localitate, este mulţumirea mea faţă de toţi sătenii pe care i-am cunoscut sau care sunt acum trecuţi la cele veşnice. Stilul ștefanian se regăsește și în sculptura ușilor, prin emblema Moldovei”.

Părintele protopop Valentin Tofan a menționat următoarele în cuvântul de final: „Se cuvine să dăm slavă Bunului Dumnezeu și Sfântului Ierarh Nicolae pentru această seară binecuvântată! După întâmplarea nefericită de acum patru ani cu incendiul bisericii de lemn, iată că astăzi s-a slujit prima dată în biserica nouă. Locașul de cult a fost început de părintele Andrei Toderașcu în 2016, iar din anul 2018 a intrat sub păstorirea părintelui Valentin Timofte. Într-un timp scurt, putem să vedem roadele slujirii și implicării în construcția acestei noi biserici!”.

Programul pregătit cu ocazia hramului Sfântului Ierarh Nicolae a cuprins pe 5 decembrie slujba Vecerniei, un concert de cântece și colinde susținut de Corul „Evanghelismos” și a continuat pe 6 decembrie cu Sfânta Liturghie. Părintele paroh Valentin Timofte a mulțumit întregii comunități de credincioși care au contribuit și au ajutat biserica. Deși parohia este alcătuită din 20 familii integrale și 18 văduvi, ea a fost susținută și de familiile din Dărmănești, unde părintele paroh a fost dascăl aproape 8 ani. Tot în această perioadă, parohia va continua colaborarea, pentru al doilea an, cu proiectul „Cutia cu papucei pentru ei”, al Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, destinat copiilor din parohie, și cu ROD – spațiul creativ și de învățare, proaspăt deschis în Piatra Neamț (sursa text si foto: doxologia.ro)

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.