Compania Bolt (acuzată de concurență neloială și practici la limita legii în ceea ce privește serviciile de taximetrie) s-a săturat de teribilismele utilizatorilor de trotinete și nu mai vrea să-și vadă vehiculele deteriorate sau distruse ori lăsate aiurea prin oraș după ce sunt folosite, așa că va introduce un sistem de sancționare a utilizatorilor, ajungându-se chiar până la suspendarea permanentă a conturilor acestora.
Potrivit gadget.ro, sancțiunile au rol de educare și caută să prevină situațiile în care utilizatorii conduc iresponsabil, parchează neregulamentar sau se deplasează în tandem pe aceeași trotinetă. La finalizarea fiecărei curse, comportamentul acestora este evaluat în funcție de trei componente: parcare, condus nesăbuit și deplasare în tandem.
Penalizările aplicate sunt următoarele:
🟢La prima abatere, utilizatorul este atenționat printr-o notificare;
🟢La a doua abatere, viteza maximă cu care poate conduce trotineta se modifică la 15 km/h;
🟢La a treia abatere, contul îi este suspendat temporar sau permanent, în funcție de gravitatea abaterii.
Rămâne de văzut și dacă vor funcționa aceste penalizări, știind că nu îi opreşte nimeni pe utilizatori să îşi facă conturi noi, mai notează sursa citată.
„Parcarea responsabilă a trotinetelor electrice în spațiile publice și utilizarea lor în siguranță reprezintă o prioritate pentru Bolt. Continuăm să dezvoltăm noi tehnologii și funcționalități care au rolul de a îmbunătăți experiența utilizării trotinetelor, dar și de a preveni situațiile în care acestea sunt parcate neregulamentar, abandonate și conduse în mod iresponsabil. Dacă o trotinetă nu este folosită în mod corespunzător, imediat ce cursa este încheiată, utilizatorul primește o notificare pentru evaluarea comportamentului său, iar penalizările variază de la limitarea vitezei maxime de deplasare până la suspendarea temporară a contului”, a declarat pentru gadget.ro Călin Leuștean, Micromobility Manager Bolt România.
Noul sistem de sancțiuni este deja operațional pe modelele de trotinete electrice Bolt 4, operaționale în toate cele 15 orașe în care compania este prezentă cu serviciile de micromobilitate: București, Cluj-Napoca, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Arad, Galați, Brașov, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Botoșani, Piatra Neamț.
I.C.
și ceilalți participanți la trafic s-au săturat de mitocănia utilizatorilor de trotinete bolt.
nu doar că sunt utilizate de toți nebunii, care habar n-au de reguli de circulație, dar sunt ”parcate” la plesneală, peste tot și oricum.
un măr otrăvit, acest ”serviciu”, pus la dispoziția pietrenilor minori, majori, cu sau fără educație rutieră, cu sau fără bun simț.