Trei braconieri din Hangu au fost retinuti in noaptea de vineri spre sambata, dupa o actiune a politistilor nemteni. ”În noaptea de 13/14 septembrie a.c., în baza datelor și informațiilor deținute, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț împreună cu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, au depistat în trafic un autoturism în care se aflau trei bărbați, de 36, 39 respectiv 60 de ani, din Hangu, bănuiți de comiterea infracțiunii de braconaj cinegetic.

Cu ocazia controlului autoturismului a fost identificată o armă de vânătoare semiautomată clandestină, calibru 12, un număr de 5 cartușe de vânătoare calibru 12, cu capsa nepercutată și doi saci în care se aflau aproximativ 60 kilograme carne de vânat.

Întrucât bunurile sus-menționate reprezintă obiecte de interes în continuarea cercetărilor, acestea au fost indisponibilizate și ridicate de către polițiști.

Polițiștii continuă cercetările față de bărbatul de 36 de ani, pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, constând în deținerea ilegală de armă de foc, braconaj cinegetic constând în vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, braconaj cinegetic constând în practicarea vânătorii fără autorizație de vânătoare, braconaj cinegetic constând în vânătoarea prin folosirea dispozitivelor de iluminat, braconaj cinegetic constând în vânătoarea pe timp de noapte, transportul vânatului braconat și uz de armă letală fără drept.

Față de bărbatul de 39 de ani, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, constând în deținerea ilegală de armă de foc, braconaj cinegetic constând în vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, braconaj cinegetic constând în practicarea vânătorii fără autorizație de vânătoare, braconaj cinegetic constând în vânătoarea prin folosirea dispozitivelor de iluminat, braconaj cinegetic constând în vânătoarea pe timp de noapte, transportul vânatului braconat și complicitate la uz de armă letală fără drept.

Față de bărbatul de 60 de ani, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în deținerea ilegală de armă de foc, complicitate la braconaj cinegetic constând în vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, complicitate la braconaj cinegetic constând în practicarea vânătorii fără autorizație de vânătoare, complicitate la braconaj cinegetic constând în vânătoarea prin folosirea dispozitivelor de iluminat, braconaj cinegetic constând în vânătoarea pe timp de noapte și transportul vânatului braconat.

Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Cadrul IPJ Neamț, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt.

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.