Primarul Andrei Carabelea a prezentat astazi in linii mari alocarile de bani catre domenii cheie din Piatra Neamt, din bugetul pe anul 2021, care urmeaza sa fie dezbatut joi in sedinta de Consiliu Local.

Carabelea a mentionat ca nu se plange de greaua mostenire, insa nu poate trece cu vederea ca bugetul este inca impovarat si greu incercat de datoriile facute pe vremea administratiilor trecute. Desi nu a dat nume, primarul in functie a spus ca astazi ”se platesc greselile si pavelele din trecut”, referirea fiind in mod evident la administratia Gheorghe Stefan (Pinalti), cand s-au imprumutat sume enorme de bani, pentru ”vopsirea” orasului. ”Acest buget a fost realizat in baza unor consultari reale si este rezultatul unor dezbateri publice, pe bune. In primul rand am consultat actori relevanti din toate sectoarele comunitatii. Ca ne referim la mediul privat, la mediul public, institutional, la scoli, ONG-uri, societate civila.

Toate sectoarele comunitatii au fost implicate activ si le multumesc tuturor celor care au participat la consultare si la toate evenimentele care au cuprins aceasta dezbatere, ca au fost evenimente fizice, ca au fost online. Multumesc fiecaruia in parte si ma astept ca in toate procesele decizionale de acum inainte, comunitatea sa fie parte activa. Pentru ca toate regulamentele si tot ceea ce vizeaza bunastarea si functionarea comunitatii, sunt lucruri care trebuie sa ne implice pe toti intr-un mod cat se poate de activ si proactiv.

As fi avut toate motivele si toate argumentele sa ma plang inca de la inceput, inca de la preluarea mandatului, de o mostenire grea. De greaua mostenire. Ati auzit-o foarte frecvent. Am ales totusi sa ma canalizeze pe solutii. Intr-adevar, ma gandesc adesea cum ar fi fost daca de exemplu, anul acesta, bugetul pentru investitii, bugetul pentru investitii in municipiul Piatra Neamt, ar fi fost mai mare cu 35 de milioane de lei. Imaginati-va cate lucruri am fi putut face daca astazi nu am fi platit greselile si eventual pavelele din trecut

Chiar daca datoria este una extrem de mare si greu de suportat de bugetul local, primarul Carabelea se arata optimist, pentru ca in aceste zile sunt pe final noi negocieri cu BCR, in urma carora, spera ca se vot obtine conditii mai relaxate pentru achitarea imprumutului. ”Aceasta este realitatea. Anul acesta vom plati o datorie de 35 de milioane de lei, datorie care nu reprezinta si nu ne aduce neaparat vreun folos astazi. In ceea ce priveste aceasta datorie, fac si o mentiune, ca suntem in plin proces de negociere cu BCR pentru a mai indulci putin amarul si a mai ajusta un pic costurile pe care le platim pentru a achita aceste credite. Iar saptamana viitoare ne asteptam sa avem si un raspuns final, pe care abia astept sa-l dau publicitatii.

Spuneam ca nu ma plang de greaua mostenire, pentru ca eu consider ca un primar trebuie sa caute in primul rand solutii pentru proiectele de dezvoltare ale orasului si asta am facut.

Pentru investitii s-au alocat 32 de milioane de lei. Potrivit primarului, este cea mai mare alocare pe investitii si a dat asigurari catre toti pietrenii, ca banii vor fi cheltuiti cu responsabilitate si cu chibzuinta.

Bugetul va si supus aprobarii Consiliului Local, in sedinta de joi, 15 aprilie, de la ora 14.

Declaratiile de astazi ale primarului Carabelea, pot fi vazute mai jos, in inregistrarea transmisiunii live, realizata de tvmneamt.ro

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.