Mai mulți câini fără stăpân au fost capturați de lucrătorii S.C. Salubritas, de pe muntele Pietricica, luni, 23 octombrie 2023, la primele ore ale dimineții, informează Poliția Locală Piatra Neamț. ”Acțiunea s-a desfășurat la inițiativa polițiștilor locali de ordine publică, ca urmare a numeroaselor sesizări venite din partea cetățenilor.

Patrupedele, aciuate pe lângă un adăpost improvizat de un om al străzii, erau deseori agresive cu pietonii care tranzitau strada Orhei, în zona cuprinsă între stația de carburanți Petrom și Staro.

Totodată, culcușul amenajat în pădure a fost desființat, iar perimetrul a fost igienizat. O acțiune similară a fost organizată și în cartierul Văleni, unde s-a procedat la identificarea câinilor agresivi și capturarea acestora.

Cei 7 câinii capturați au fost transportați la adăpostul public, urmând ca astfel de acțiuni să aibă loc și în alte cartiere din municipiul Piatra Neamț, cu precădere în locurile unde cetățenii semnalează prezența sau înmulțirea câinilor fără stăpân.

Reamintim că pe raza orașului Piatra Neamț, S.C. Salubritas este operator autorizat în gestioarea câinilor fără stăpân, iar sesizările privind prezența animalelor în cauză se pot face direct, la numărul de telefon 0233.236.771”, transmite Poliția Locală Piatra Neamț.

I.C.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.