Protestul fermierilor și al transportatorilor din România, la care au aderat numeroși participanți și din Moldova, inclusiv din județul Neamț, continuă și vineri, 12 ianuarie, și din câte se pare, este departe de a se încheia.

Unul dintre punctele cele mai fierbinți ale protestului, este la Afumați, aproape de intrarea în capitală, unde la ora 23, erau adunați sute de protestatari, cu tot cu autovehicule: camioane și tractoare agricole. Aceștia ar vrea să ajungă în Piața Victoriei din București, însă sunt blocați de efective impresionante de jandarmi, mobilizate la fața locului ca pentru stare de asediu. Oamenii acuză presa centrală că prezintă denaturat acțiunea de protest, sau că nu relatează deloc despre proteste, pentru că primește milioane de euro din bani publici de la partidele politice la guvernare.

La ora transmiterii știrii, la Afumați se circulă cu dificultate, pe un singur sens de mers, iar protestatarii nu dau semne că ar renunța la proteste, ba chiar se declară mai hotărâți ca niciodată să continue protestul cu orice preț, până când Guvernul Ciolacu- PSD va ceda în fața revendicărilor. Aceștia huiduie toate camioanele de Ucraina care trec prin zonă. Una dintre principalele nemulțumiri ale agricultorilor, este că au fost aduși în pragul falimentului din cauza concesiilor făcute de guvernul român pentru transportul și comercializarea cerealelor din Ucraina. Aceștia cer guvernului să îi pună primul loc pe români, nu pe străini și să înceteze să pună portul Constanța la dispoziția ucrainenilor.

Protestatarii mai acuză guvernul că de peste un an de zile știe de nemulțumirile lor, însă nu a luat nicio măsură, ci doar i-a amăgit cu promisiuni, de aceea au trecut la forma actuală de protest. În această după-amiază, premierul Ciolacu a avut o discuție cu reprezentanții protestatarilor. Acesta le-a promis că de luni se vor forma niște grupuri de lucru în care vor analiza revendicările, apoi se va vedea dacă și ce se poate face. După ieșirea de la discuții, delegația protestatarilor a spus că a obținut doar promisiuni, ca de obicei, prin urmare, protestele vor continua, pentru că oamenii sunt sătui de promisiuni.

Lista revendicărilor protestarilor cuprinde aproximativ 40 de puncte cu subpuncte. Printre cele mai mari nemulțumiri, sunt creșterea RCA de aproape 4 ori, creșterea accizei la combustibil, mărirea taxelor și impozitelor pentru firme, creșterea ratelor din cauza inflației, etc.

Fermierii și transportatorii cer ferm și încetarea sprijinului pentru Ucraina, considerând că măririle de taxe și impozite, dar și gaura din bugetul României, sunt cauzate de cheltuielile statului român cu Ucraina lui Zelenski.

În ultimele ore și-au anunțat ralierea la proteste și taximetriștii, dar și alte categorii socio-profesionale, care reclamă scăderea drastică a nivelului de trai sub guvernarea Ciolacu- PSD.

Pentru un camion, asigurarea RCA ajune la peste 10.000 de lei. Conform unor cifre vehiculate în spațiul public, sumele pentru despăgubiri reprezintă aproximativ 25% din încasările firmelor de asigurări. Restul (75%) ar fi profit.

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.