Un camion (TIR) incarcat cu carbuni a luat foc ieri la Poiana Teiului. Marfa era ambalata in saci de hartie de cate 3 kg si s-a aprins in timp ce camionul era stationat. Ulterior, s-a descoperit ca incarcatura a luat foc pentru ca marfa fusese incarcata desi carbunii erau inca incinsi, informeaza ISU Neamt:
Miercuri, 16.05.2018, la ora 16:19, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la un autotren de transport marfă, încărcat cu cărbune ambalat în saci individuali de 3 kg, care se afla parcat pe raza satului Călugăreni, comuna Poiana Teiului, de pe DN15. La locul indicat de apelant s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Tîrgu Neamț – Garda II Poiana Teiului, fiind sprijiniți și de un voluntar din cadrul SVSU Poiana Teiului. Forţele au reușit să stingă incendiul, care se manifesta la încărcătura din remorca TIR-ului, iar cu ajutorul unui motostivuitor de la primăria Poiana Teiului a fost descărcată întreaga cantitate de cărbuni transportată.
Ca urmare a producerii incendiului, au ars aproximativ 300 de saci cu cărbuni și s-au deteriorat alți aproximativ 200 de saci și prelata remorcii pe o suprafață de cca. 40 metri pătrați.
Misiunea pompierilor militari a durat aproximativ 4 ore.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,depozitarea sau păstrarea necorespunzătoare a materialelor combustibile(cărbunii au fost încărcați în remorca autotrenului fără să fie stinși complet)”.
Ionut CORFU (sursa foto: ISU Neamt)