Primarul de Piatra Neamt, Andrei Carabelea, își face singur pe facebook, un rezumat al primului an de cand a fost învestit in functie, dupa ce a castigat alegerile din 2020 cu 7.000 de voturi, intr-un oras cu peste 100.000 de locuitori.
Contrar perceptiei colective a pietrenilor, edilul spune ca primul an pentru el in fruntea administratiei orasului, a fost unul cu realizari si cu nopti nedormite pentru binele comunitatii. ”Peste câteva zile se împlinește primul an din mandatul pe care mi l-ați acordat prin votul dumneavoastră de încredere. Un an frumos, dar și dificil. Un an cu realizări și provocări dificile, cu speranțe și dezamăgiri, cu nopți nedormite sau apăsătoare. Și un an cu fiecare zi în slujba dumneavoastră, pentru binele comunității noastre.
În acest prim an, am pornit proiecte noi, dar le-am continuat pe cele începute, benefice orașului. Și m-am străduit alături de colegii din PNL, din alianța politică și din aparatul administrativ să reparăm multe dintre greșelile făcute în trecut.”
Carabelea face un titul de glorie din faptul ca in primul lui an de mandat a devenit cel mai criticat primar al orasului si face din nou aluzii la presa incomoda, care nu-i canta in struna si nu-l venereaza ca pe un adevarat erou al muncii socialiste, afirmand totodata, ca a reusit sa-i scoata pe pietreni dintr-o stare latenta. ”Mi-am „câștigat” titlul de cel mai criticat primar al orașului. Și mă bucur că am reușit să scot comunitatea dintr-o stare latentă și să o implic în consultări #pebune. Ba chiar am constatat faptul că avem o presă extrem de activă în județ, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Mi-aș fi dorit să o regăsesc în toate perioadele administrative și la toate nivelurile instituționale. Așa orașul nostru ar fi fost păzit de multe necazuri și nu aș fi avut de căutat atâția bolovani prin apă.”
Carabelea mai spune ca incepand de astazi, va prezenta in serial de 10 episoade raportul de primar. La un an de mandat, primarul afirma ca administratia pe are o conduce se afla tot la stadiul de viziune si proiect pentru ”NouaPiatra”, sloganul pe care l-a folosit in campania electorala. ”Timp de 10 zile, vă voi prezenta raportul primului an de mandat în serial. Încep cu viziunea și principiile care stau la baza proiectului #nouaPiatra și după care mă ghidez în fiecare demers și fiecare decizie.
Am convingerea că în fiecare zi din acest an care trece grăbit și din cei ce vor urma ne apropiem tot mai mult de obiectivul principal: să reușim să iubim cu adevărat orașul nostru. Iar începutul e bun”, scrie Carabelea in bula lui de pe facebook, din care n-a mai reusit sa iasa de peste un an de zile.
Rugam asadar pietrenii, daca au cunostinta despre vreun proiect concret al administratiei Carabelea (în afara de cele 60 de posturi create in primarie, strazi distruse, poduri prabusite, gradina zoo desfiintata, loc de joaca de 100.000 de euro sau distrugerea vegetatiei forestiere din oras), sa-l mentioneze in comentarii.
Ionut CORFU
Podurile sa dărâmat din cauza lui Rotaru,Stefan,dar că a desființat parcul zoo numai de bine,se chinuiau animăluțele alea în cuști,că la puscarie :exemplu Rasi aia doi le trebuie ce puțin 2500 hecate sa se simtă în largul lor și ei erau ținuți în cuști,proveneau de pe valea Tazlaului.Acuma cei drept piatra neamț e pustiu din punct de vedere al investițiilor,fa proiecte Domn Primar ,Europene,guvernamentale e.t.c.Lumea nici nu te cunoaște pentru că nu ți-ai pus amprenta pe oraș cu vreun obiectiv,vezi Pinalti: Amenajarea râului Cuiejdi ,cam atât bun.Spor la treaba