Caravana “Fii pregătit!” va ajunge și la Piatra-Neamț în ziua de 9 octombrie și va fi amplasată, între orele 10.00 – 18.00, în Piața Ștefan cel Mare, în fața Teatrului Tineretului, cu ocazia ceremoniilor prilejuite de înmânarea drapelului de luptă al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamț.

Timp de două zile, personalul ISU Iași și Neamț vor organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundații, incendii — și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Aceasta este cea de-a XVI-a oprire a Caravanei “Fii pregătit!” într-un oraș din România. În perioada următoare traseul centrului mobil de instruire va trece prin Botoșani (14-15 octombrie) și Buzău (22-23 octombrie).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Fundației pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi finanțat cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Ionut CORFU

sursa: ISU Neamt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.