Șefia Casei de Sănătate Neamț a fost preluată de directorul economic Marieana Atomulesei

*„Nu m-am așteptat la această numire; mă onorează. Îmi propun să conduc activitatea CAS la fel de bine ca predecesorul meu, să respect legislația și să gestionez fondurile cât mai bine, în beneficiul asiguraților“, a spus noul președinte al CAS Neamț * Economista Marieana Atomulesei nu este membru de partid

Loading...

Ordinul CNAS de numire a noului președinte director-general în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Neamț a fost emis abia ieri, la o zi după demiterea lui Radu Firăstrău.

Frâiele instituției sunt preluate, cu delegație, până la ocuparea postului prin concurs, de economista Marieana Atomulesei, director economic în cadrul CAS Neamț. Nefiind membru de partid, Atomulesei crede că a fost propulsată pe această funcție datorită anilor de experiență acumulați în aceeași unitate. „Nu m-am așteptat la această numire. Desigur, mă onorează și îmi propun să conduc activitatea la fel de bine ca predecesorul meu, în condițiile date, să respect legislația- pentru că știu ce se întâmplă în instituție- și să gestionez fondurile cât mai bine, în beneficiul asiguraților“, ne-a declarat ec. Marieana Atomulesei, noul președinte al CAS Neamț.

Șefa Casei, originară din Piatra Neamț, a preluat postul de director economic la Casa Neamț în anul 2002, fiind angajată în cadrul instituției cu un an mai înainte.    

Radu Firăstrău a plecat de la CAS Neamț imediat după ce a primit ordinul CNAS de revocare din funcție. Ieri încă nu știa pe ce drum va merge, dacă va reveni în mediul afacerilor private. Dar ne-a declarat că pleacă de la CAS Neamț cu fruntea sus, pentru că în cei aproape doi ani cât a stat în fruntea instituției nu a creat probleme, și-a făcut serviciul în litera legii și în beneficiul asiguraților. Demiterea s-a făcut pe fondul modificării indicatorilor de performanță pe care trebuie să-i îndeplinească un președinte de CAS, prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Prin Ordinul nr. 799 al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial, au fost schimbați indicatorii în proporție de peste 50 la sută, așa încât toate contractele de management între șefii de case județene și CNAS au încetat.

Geanina NICORESCU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ