O casă a fost complet distrusă într-un incendiu produs noaptea trecută (12/13 decembrie) în comuna Bodești. Au mai ars o magaie și un grajd, iar pompierii au reusit să scoată la timp doua butelii cu gaz, din interiorul casei. Cauza incendiului a fost un coș de fum. ”La ora 20:46, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o gospodărie în localitatea Bodeștii de Jos din comuna Bodești.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Bodești și Detașamentul de pompieri Piatra Neamț.

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la o casă și două anexe gospodărești (un adăpost pentru animale și o magazie), cu posibilitatea propagării la alte două gospodării.

Din interiorul adăpostului pentru animale proprietarul locuinței, a evacuat mai multe păsări.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din interiorul locuinței au fost evacuate două butelii ce prezentau risc de explozie.

Au ars bunurile materiale din interiorul locuinței, magazia și adăpostul pentru animale cu o suprafață de aproximativ 120 mp, 1500 kg de cereale, scule electrice și alte bunuri de uz gospodăresc.

Efectul termic produs de burlanul neprotejat corespunzător față de materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Nu au fost victime”, a declarat lt. Irina Popa- ISU Neamt.

I.C. (sursa foto- ISU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.