Mobilizare exemplara la Casa Corpului Didactic Neamt, pentru cazul micutului Ianis in varsta de doar 4 ani si 4 luni, care poate supravietui doar daca va fi supus unei interventii chirurgicale in America. El a fost diagnosticat acum trei ani cu tetrapareză spastică, nistagmus congenital, leucomalacie periventriculară, hipoplazie cerebeloasă unilaterală.

Operația de rizotomie dorsală selectivă va fi făcută în America și este singura intervenție care îl poate ajuta pe George să meargă și să ajungă la o stare fizica apropiată de cea a unui copil normal. Boala i-a afectat și vorbirea și vederea, dar foarte important acum este să-și recapete mersul.

Ianis are nevoie de 60.000 de dolari pentru ca atat costa operatia, si evident, suma este mult prea mare pentru posibilitatile oricarei familii. Prof. Florentina Moise (foto), directoarea Casei Corpului Didactic a pus la punct un eveniment caritabil pentru a da o mana de ajutor lui Ianis si parintilor sai si asa greu incercati de necazul abatut asupra lor.

În data 7 decembrie 2018 Casa Corpului Didactic Neamț a organizat   Conferința Națională  „Sărbătoarea Crăciunului – Refugiul sufletului în iubire” unde a fost invitat special actorul Dan Puric.

Activitatea s-a desfășurat la Grand Hotel Ceahlău, sala Boema, sub coordonarea prof. Florentina Moise, directoarea C.C.D. Neamț.

Scopul evenimentului a fost colectarea de fonduri în vederea ajutorării familiei Istrate, respectiv contribuirea la achitarea unei părți din suma necesară operației copilului George Ianis Istrate în vârstă de 4 ani și 4 luni, suferind de tetrapareză spastică, nistagmus congenital, leucomalacie periventriculară, hipoplazie cerebeloasă unilaterală. Operația va fi făcută în America și are un cost de 60.000 dolari.

Parteneri în organizarea evenimentului au fost  Asociația Codrin, Gradinița Veronica Filip si Fundația Solidaritatea și Speranța filiala Săvinești.

La Conferință au participat peste 300 de persoane, cadre didactice, oameni de afaceri, medici, consilieri locali și județeni, iar din topul conducerii județene, președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene care s-a alăturat suferinței familiei Istrate.

”Conferința a fost organizată cu participarea domnului Dan Puric și a avut ca scop un gest de solidaritate, de altruism, de ajutor pentru oamenii din jurul nostru.Sunt convinsă că pasul mic făcut de noi va fi urmat de alții, ale altor oameni cu suflet mare, iar copilul va fi ajutat”, a declarat Florentina Moise, director CCD Neamț.

În urma derulării conferinței, s-au strâns 10.000 euro, bani care îl vor ajuta pe Ianis, se precizeaza intr-un comunicat al Casei Corpului Didactic Neamt.

WhatsApp Image 2018-12-02 at 22.15.13(1)

Participanti

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.