O casa a fost distrusa ieri la Cracaoani, judetul Neamt, dupa un incendiu provocat de o mana criminala. ”În jurul orei 16.42, prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Crăcăoani.
La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Târgu Neamț.
La ajungerea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței și la acoperișul unei anexe gospodărești.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul.
În urma incendiului au ars :
– o casă de o aproximativ 60 mp,
– 10 mp din acoperișul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară),
– 20 ml gard de lemn,
– bunuri materiale aflate aflate în interiorul locuinței (obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, articole vestimentare etc),
– actele de identitate ale proprietarilor.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată”, a declarat slt. Irina Popa, purtator de cuvant ISU Neamt.
Si la Timisesti s-a produs ieri un incendiu, in urma caruia au ars o locuinta si o anexa. ”În data de 13.05.2020, în jurul orei 15.17, prin apel la 112 pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodarească în comuna Timișești.
La locul solicitarii s-au deplasat 5 echipaje de pompieri cu 4 autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț, voluntari din cadrul SVSU Timișești și voluntari din cadrul SVSU Păstrăveni cu autospeciala din dotare.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la două anexe gospodărești și acoperișul locuinței.
Incendiul a fost localizat și lichidat.
În urma incendiului au ars :
– acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 200 mp,
– bunuri materiale din două încăperi ale locuinței (aparate electrocasnice și electronice, obiecte de mobilier, articole vestimentare etc),
– documente de identitate,
– acoperișul unei anexe pe o suprafață de aproximativ 50 mp și bunurile materiale din interiorul acesteia,
– acoperișul unei anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 80 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric (cablu electric defect)”, informeaza ISU Neamt.
I.C. (sursa foto: ISU Neamt)