Slugarnicia atinge cote inimaginabile in Prefectura Neamt, de cand reprezentanta Guvernului Dancila in teritoriu si garanta respectarii legii in judetul Neamt, este Daniela Soroceanu.

Fiul ei cel mare a fost numit ieri, consilier al presedintelui Senatului. Inainte de functia dobandita ieri prin forte proprii evident, Soroceanu Jr. a fost si consilier parlamentar al unui deputat PSD de Neamt. In aceeasi perioada era si student la Cluj. Din cate stim, teleportarea este inca de domeniul SF, deci cum o fi reusit el sa fie si la cabinetul deputatului si la studii in Cluj Napoca ramane o enigma, la fel ca si concediul medical de aproape 2 ani al mamei sale.

Noua functie obtinuta de fiul prefectei a fost un bun prilej pentru o parte dintre oamenii angajati la Cancelaria prefectului, sa-si arate obedienta in cea mai monstruoasa forma. Au distribuit in draci pe facebook postarea lui Soroceanu Jr. in care acesta anunta ca ”A inceput un job nou la Presedintele Senatului Romaniei”. Printre functionarii rasplatiti cu functii la Prefectura de PSD si platiti cu multi bani de nemteni, sunt Ionel Iordache (sotul unei directoare de scoala din Piatra- Neamt, membru PSD si ditamai seful Cancelariei prefectului desi nu are calitati nici de paznic la culturi agricole) și Răzvan Măstăcăneanu (finul prefectei Soroceanu, angajat la Prefectura de cand nașa era subprefect).

Purtatorul de cuvant ala Prefecturii nu s-a lasat mai prejos si a vrut sa demonstreze ca este cel mai slugarnic postac, să vada șefa cât de mult o pretuieste el, cu tot cu familie. Bogdan Tablan a share-uit chiar poza de profil a proaspatului lucrator la Senatul Romaniei. Tablan este fost ziarist de sport si a fost angajat purtator de cuvant la Prefectura Neamt de mai bine de un an, insa nu l-a auzit nimeni niciodata vorbind. Adica nu l-a vazut nimeni sa-si faca treaba pentru care este platit. El nu comunica nimic cu nimeni, insa dupa cum se vede, ca postac al familiei Soroceanu își merita toti banii.

Poza distribuita de Tablan are urmatorul mesaj, asupra caruia nu mai are niciun rost sa insistam: ”Totul pentru România”

Situatia de un maximum penibil a fost taxata si de jurnalista din Roman, Teo Baciu. ”Băi, nu vă e rușine? După ce că singurele locuri de muncă pe care le puteți obține sunt la stat, pe bază de numiri sau concursuri anume făcute, acum ne mai și scoateți ochii cu asta? Ne trântiți în față efectele nepotismului și ale unui sistem corupt și aveți tupeul să îl fluturați ca un mare succes? Nu mai aveți nicio limită? Pentru ce distribuie doi angajați ai Prefecturii Neamț “succesul” profesional al fiului prefectului? Să îi arate șefei ce postaci buni sunt ei? Dacă ați empatizat atât cu tânărul Soroceanu, nu era mai simplu să îi dați un telefon și să îl felicitați?! Sau asta a fost sarcină de serviciu?”, spune Teo Baciu intr-un material publicat pe inroman.ro, care poate fi citit integral AICI

Prefectura Neamt nu este pentru prima data intr-o astfel de ipostaza cel putin jenanta. In timpul inundatiilor din anul 2018, Ionel Iordache (personajul pomenit mai sus) a trimis un SMS tuturor angajatilor din prefectura prin care acestia erau aproape amenintati sa distribuie pe facebook postarile in care Daniela Soroceanu apare in vizite in locurile afectate de ape. SMS-ul a ajuns la tvmneamt.ro. Mai multe detalii, in materialul de mai jos.

SMS exploziv! Prefectureasa Soroceanu se folosește de inundații pentru imagine. Angajații prefecturii, amenințați

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.