Local
Citit de: 46 ori

Cățel legat și abandonat într-un sac, salvat de polițiștii de la Protecția Animalelor

Două victime în accident la Farcașa. După șpriț a aterizat cu mașina în pârâu
Bătrână din Săvinești jefuită de o sumă mare de bani, de doi falși electricieni

Un câine legat într-un sac, a fost salvat ieri de polițiștii de la Protecția Animalelor Neamț. ”Recent, pe rețelele de socializare a fost publicat un video, în care un câine a fost găsit legat într-un sac, în localitatea Săvinești.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la situația semnalată”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț. (sursa foto- IPJ)

Deși cel care a recurs la acest gest nu a fost încă identificat, polițiștii, cu sprijinul comunității, au identificat locul în care câinele se ascundea, fiind preluat și predat în adăpostul unei  Asociații de profil. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru cruzimi față de animale.

Recomandările polițiștilor:

Sezonul rece poate aduce provocări suplimentare pentru animalele de companie. Vă oferim câteva sfaturi simple pentru a contribui la protecția animalelor în sezonul rece:

Asigurați animalelor de companie un adăpost cald și izolat de vânt.

În zilele reci, este important să furnizați animalelor suficientă apă caldă și hrană pentru a le ajuta să lupte împotriva frigului.

În cazul animalelor de companie, încercați să limitați timpul petrecut în aerul rece și să oferiți posibilitatea acestora să stea în interior atunci când temperatura scade.

Dacă sunteți martor la acte de cruzime față de animale, nu ezitați să ne sesizați.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Cățel legat și abandonat într-un sac, salvat de polițiștii de la Protecția Animalelor
Articolul anterior
Două victime în accident la Farcașa. După șpriț a aterizat cu mașina în pârâu
Articolul următor
Bătrână din Săvinești jefuită de o sumă mare de bani, de doi falși electricieni

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed