InfractionalLocal
Citit de: 6 ori

Cățelușă găsită strangulată, salvată de polițiști la Negrești și adoptată imediat de un localnic

”Zmeu” din Girov, liniștit cu cătușe după ce a încălcat ordinul de protecție
Bărbat din Borlești, la volan prin Piatra Neamț, cu alcoolemie de aproape 2 la mie

O cățelușă gasita strangulata cu mai multe coliere de plastic in comuna Negresti, jud. Neamt, a fost salvata de polistii de la Protectia Animalelor, aceasta fiind adoptata imediat de un localnic, ce a asistat la interventia salvatorilor. ”La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un câine se află într-o situație de risc, fiind legat cu mai multe bride de plastic în jurul gâtului.

Polițiștii s-au deplasat în localitatea Negrești, cu această ocazie fiind identificat un exemplar canin feminin, de aproximativ 3 ani, ce nu era microcipat, nefiind identificate persoane care să pretindă calitatea de proprietar al animalului în cauză.

Intervenția polițiștilor a avut un final fericit, una dintre persoanele prezente, luând decizia de a adopta exemplarul canin.

Polițiștii continuă verificările cu privire la modul în care câinele în cauză a fost rănit, urmând ca în funcție de rezultatul acestora, să fie luate măsurile legale care se impun”, transmite IPJ Neamt.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Cățelușă găsită ștrangulată, salvată de polițiști la Negrești și adoptată pe loc de un localnic
Articolul anterior
”Zmeu” din Girov, liniștit cu cătușe după ce a încălcat ordinul de protecție
Articolul următor
Bărbat din Borlești, la volan prin Piatra Neamț, cu alcoolemie de aproape 2 la mie

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed