Cei 5 acuzati din dosarul vaccinurilor fictive din Neamt si Iasi, raman dupa gratii. Curtea de Apel Bacau a respins astazi contestatiile celor 5 (medici, asitente si un intermediar) privind arestul preventiv, ca nefondate.

Cei 5 au contestat decizia judecatorilor de la Tribunalul Neamt, care a dispus arestarea lor peventiva, insa instanta de la Bacau a decis că acestia vor ramane in spatele gratiilor.

Minuta instantei:

Tip solutie: ca nefondat
Solutia pe scurt: În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b cu referire la art. 204 C.p.p. respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Archir Dragoş, Zabulic Aida, Alungulesei Adina, Macovei Cristina-Lucia şi Bejan Daniela împotriva încheierii nr. 6/U din 13.01.2022 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ în dosarul 62/103/2022. În baza art. 275 al.2,4 C.p.p obligă fiecare contestator să plătească statului sumele de câte 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia inculpaţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţe, azi 21.01.2022.
Cum funcționa rețeaua de vaccinări fictive din Neamț și cât costa un ”vaccin la chiuvetă”

Vaccinările fictive din Neamț și Iași se făceau pe WhatsApp. Clienții plăteau până la 250 de euro și nici nu călcau în cabinet, scrie libertatea.ro

Cei care voiau ”vaccin la chiuvetă” pentru a obține certificatul verde, erau racolați dintre „persoanele cu opinii antivaccinare”, de către asistenții medicali, se arată în motivarea magistraților care au decis arestarea preventivă a celor cinci suspecți.

Grupul infractional format din medici și asistenți, era în vizorul procurorilor nemțeni inca din noiembrie 2021, când a fost deschis primul dosar penal si cand circulau informații care indicau că unele cabinete din județul Neamț erau cunoscute în rândul „persoanelor cu opinii antivaccinare” ca fiind locuri unde s-ar putea obține certificate fără efectuarea propriu-zisă a actului medical.

Anchetatorii au deschis urmărirea penală pornind de la informația că asistenții medicali care funcționau pe post de intermediari, încasau de la persoanele interesate între 50 și 100 de euro, după cum se arată în motivarea instanței. În urma cercetărilor, polițiștii au arătat că în august, cei care voiau să se vaccineze „la chiuvetă” plăteau și 250 de euro, iar ulterior prețul a mai scăzut, la 120 de euro pentru un certificat verde. O parte din această sumă era oprită de asistenți, restul, minimum 100 de euro, ajungea la medici. Vaccinul folosit de reteaua de vaccinari false, era Johnson & Johnson, mai precizeaza sursa citata.

Rețeaua ar fi fost identificată în preajma Crăciunului, când un denunțător care a devenit martor în dosar le-a explicat procurorilor cum funcționa toată operațiunea. Potrivit procurorilor, acesta oferise 240 de euro pentru cele două certificate, de care a spus că are nevoie pentru doi prieteni, iar intermediarii i-au dat asigurări că se rezolvă „deoarece medicul în cauză eliberase doar în acea zi 400 de astfel de certificate de vaccinare fictive și nimeni nu poate dovedi nimic”, după cum se arată în motivare.  Asistenții medicali și diverșii intermediari solicitau sume de la diferite persoane, apoi luau legătura cu cei trei medici care, fie din centrele de vaccinare, inițial, fie de la cabinetele lor, ulterior, accesau platforma Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.  Foloseau WhatsApp, bazându-se pe faptul că mesajele transmise pe această rețea… citese continuarea AICI

În ședința de pe 13 ianuarie s-a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei medici implicați, doi din județul Neamț, unul din județul Iași, cât și a celor două persoane identificate ca fiind intermediare, una dintre ele fiind asistentă medicală:

Dragoș Achir, intermediar, este acuzat de trafic de influenţă, complicitate la dare de mită şi complicitate la fals informatic

Aida Zabulic, asistentă medicală din Neamț, este acuzată de trafic de influenţă, complicitate la dare de mită și complicitate la fals informatic.

Adina Alungulesei, medic de familie din comuna Țibucani, județul Neamț, este acuzată de luare de mită și fals informatic.

Cristina Macovei, medic de familie din comuna Tașca, județul Neamț, este acuzată de luare de mită și fals informatic.

Daniela Bejan, medic de familie din comuna Ciohorăni, județul Iași, este acuzată de luare de mită și fals informatic

Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă, toți cei cinci suspecți contestând arestarea, pronunțarea urmând a fi făcută de către magistrații Curții de Apel din Bacău, astazi, 21 ianuarie.

Ionut CORFU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.