Educatie
Citit de: 0 ori

Ce a decis ISJ Neamt pentru elevi, de Ziua Mondială a Educației

CAS Neamt are un nou sef
Seful politistilor din Neamt multumeste presei si cetatenilor

Elevii și preșcolarii din județul Neamț vor sărbători Ziua Mondială a Educației alături de dascăli. În timp ce colegii lor din alte județe vor fi liberi pe 5 octombrie, inspectorul școlar general Viorel Stan, din cadrul ISJ Neamț, ne-a declarat că nicio unitate de învățământ din județul nostru nu va fi închisă de Ziua Mondială a Educației, dar nici nu vor fi efectuate ore.
„Conducerea fiecărei școli va hotărî în ce mod va fi sărbătorită Ziua Educației, respectiv prin spectacole, concursuri, centre de lectură, activități educative și recreative dedicate acestei zile“, ne-a declarat inspectorul școlar general Viorel Stan.

Începând din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Mondială a Educației să fie celebrată în fiecare an pe data de 5 octombrie. La 5 octombrie 196, cu ocazia Conferinței Interguvernamentale speciale organizate la Paris, cu participarea OIM și UNESCO, a fost adoptată Recomandarea privind statutul cadrului didactic. De atunci, s-a hotărât ca data de 5 octombrie să fie dedicată cadrelor didactice, pentru a li se da reputația pe care o merită, pentru a sensibiliza întreaga lume, ținându-se cont de rolul esențial pe care-l joacă dascălii, la formarea de noi și noi generații.

Geanina NICORESCU

Distribuie știrea:

Etichete: decizie, ISJ neamt, viorel stan, ziua mondiala a educatiei
Articolul anterior
CAS Neamt are un nou sef
Articolul următor
Seful politistilor din Neamt multumeste presei si cetatenilor

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed