În vremuri nu foarte demult apuse, Cercetarea in Romania era pusa la loc de cinste, iar lucrarile si descoperirile cercetatorilor români erau peste cele ale cercetatorilor din țări cu mult mai dezvoltate. Cu munca, daruirea si ambitia acestor oameni, România excela in aproape orice domeniu, de la medicina pana la constructii hidrologice.
Ca in orice judet, si in judetul Neamt, in anii `50 a fost gandit si s-au pus bazele unui sistem de Cercetare, oamenilor de stiinta din acest domeniu, fiindu-le puse la dispozitie fonduri si infrastructura necesara pentru studii de cercetare in biologie, acvacultura, geografie, meteorologie etc.
In urma cu aproximativ 2 saptamani, pe 31 august, publicam o stire cu o cladire de pe str. Alexandru cel Bun din Piatra Neamt, strada pe care se află si cladirea care gazduieste Prefectura si CJ Neamt. Observasem că pe un balcon al cladirii, este arborat drapelul României, frenjurit si jegos ca vai de el.
Pe cladire, in apropierea drapelului, se poate vedea o placă pe care scrie Ministerul Cercetării și Tehnologiei. Așa s-a numit candva, pentru că pe parcursul anilor, a tot fost redenumit, comasat, separat si iar comasat, in functie de interesele politice ale celor care promit de peste 30 de ani, că vor duce România pe culmile dezvoltarii. Astazi, se numeste Ministerul Cercetarii Inovării și Digitalizarii. Retineti ”Digitalizarii”, pentru că termenul a fost adugat recent in denumirea ministerului, odata cu instalarea în functia de ministru, a nemteanului Sebastian Burduja. Nu are rost să mai repet cine este Burduja, reamintesc doar că este originar din Piatra Neamt, este băiatul lui tatăl lui, si in 2016 s-a intors din SUA de la Banca Mondiala, pentru a se dedica trup si suflet izbăvirii neamului românesc. A crescut într-un an cât altii în șapte și a ajuns un Făt Frumos ministru la Cercetare. El spune că e ministrul Digitalizarii, nici nu mai aminteste de Cercetare.
Pe placa de pe frontispiciul cladirii de la str. Alexandru cel Bun, mai scrie că acolo se află Centrul de Cercetari Biologice, Geografice si Geologice, acesta fiind in subordinea unui Institut de Cercetare- Dezvoltare pentru Stiinte Biologice Bucuresti. Institutul este subordonat la randul lui, ministerului condus de Burduja, omul care digitalizeaza România pe model ”crede si nu cerceta”.
Zilele acestea, am trecut din nou pe la cladirea de pe str. Alexandru cel Bun. Tricolorul era tot acolo, exact in aceeasi stare ca in urma cu doua saptamani. Prima dată, atunci cand am facut pozele, nu era nimeni in cladire, nu am avut cu cine sa vorbesc, fiind si o ora relativ tarzie, trecut de ora 16. De data asta insa, portile erau deschise. Era in jurul orei 8 dimineata. Pentru că trecusera deja doua saptamani și drapelul nu fusese inlocuit sau măcar luat de acolo, am profitat de ocazie, să cer cuiva explicatii.
Daca in curte se putea observa că se ocupă cineva de curatenie si lucrurile erau destul de in ordine, intrarea in cladire m-a facut să cred că e abandonata. M-am gandit că Centrul de cercetare s-o fi mutat, nu mai este acolo, si poate de aceea a si ramas așa drapelul de pe balconul dinspre strada.
Pe veranda din fata usii de la intrare, sunt depozitate obiecte de mobilier extrem de degradate, puse unele peste altele, ca si cum cineva a plecat in graba de acolo si n-a mai avut timp să le ia.
Am observat însă, că ușa este intredeschisa si am intrat. Pe holul mare de la intrare, se pot vedea 3 biblioteci pline ochi de cărți. Mai tarziu aveam să aflu ca sunt cărți extrem de valoroase, cu rezultatele unor studii si cercetari din aproape toate domeniile stiintei, care la un moment dat erau de mare ajutor celor care munceau acolo. Fără covoare, doar parchet pe jos, erau si doua birouri vechi, de pe timpuri, in dezordine. Pereti crăpați, cu tencuială ce abia mai stă lipita. Aspectul general este de pustiu, loc din care mai bine pleci.
În partea stanga, era deschisa usa unei incaperi. M-am apropiat si am gasit un barbat stand la un birou, preocupat cu ceva pe monitorul unui calculator vechi. Are pana in 50 de ani si ridica privirea aproape nepasator. Mă prezint, îi explic pentru ce sunt acolo și trec direct la subiect, intreband de ce pe balconul unei institutii a statului român troneaza un drapel vai de mama lui.
Omul din fata mea aproape își pune mainile in cap, devine furios, înă reuseste, e adevarat, cu mare greu, sa-si tina nervii in frâu, in timp ce-mi spune că asta este ultima lui grija. ”Domnule, suntem vai de steaua noastra, numai noi stim cum facem fata aici si dumneata vii sa ma intrebi de un drapel? Stiu, recunosc, e un simbol national si nu e in regula că arată așa, dar stii cât dureaza să schimb un drapel pe cladirea asta? Până și drapelul ăla e pe inventar. Are un numar de inventar. Trebuie sa fac un proces verbal de casare, apoi o solicitare scrisa catre o Regionala din Iasi de care apartinem noi, care la randul ei face o solicitare catre Institutul de la Bucuresti. Acolo se analizeaza cererea, iar dupa ce se aproba, trebuie facuta o procedura de achizitie. Fără aceste demersuri, nu am voie sa ma ating de acel drapel. Ca să schimbam drapelul ăla care costa 20- 30 de lei, poate dura și șase luni de zile. Poate nu vă vine să credeti, dar e adevărul pur. Așa am ajuns noi, cercetatorii in tara asta”.
După ce si-a spus oful s-a mai calmat si de aici incepe o discutie care a durat 2 ore. Omul cu care vorbeam este cercetator in Biologie. Numele lui este Mihael Cristin Ichim și conduce Centrul de Cercetare ”Stejarul”, de cam 3 luni. Nu a vrut să fie inregsitrat, nici filmat, a vrut doar sa-mi explice ce a mai ramas din Cercetare in judetul Neamt. Nu mai are incredere in nimic, nici in presa, nici in politicieni, nici in institutiile statului si este convins că Cercetarea, altă dată mândria țării, își traieste ultimele clipe si nimic nu o mai poate salva.
La Centrul de Cercetare Stejarul, lucrau pana in urma cu doar 7-8 luni, vreo 20 de oameni. La un moment dat, lucrau acolo 60 de oameni, toti cercetatori in diverse domenii ale stiintei. Fusesera adusi toti in acelasi loc, dupa ce 3 Centre de Cercetare din judet, au fost comasate într-unul singur, ca rezultat al reformelor pe care statul român le-a tot făcut după `89, de s-a distrus tot ce putea face din Romania o țară pe picioarele ei. Celelalte doua Centre din care au fost mutati oamenii de stiinta, au ajuns ruina: un Centru de Cercetare de la Potoci si un Centru de Cercetare de langa scoala nr. 3 din Piatra Neamt. Aici s-au făcut descoperiri importante, cum ar fi hrana pentru pești. Acum, cladirea este abandonata si probabil că la un moment dat, cineva va pune mana pe ea.
La Centrul de Cercetare Stejarul de pe Alexandru cel Bun, mai lucreaza acum 4 oameni si de ani de zile, fac munca patriotica. Nu sunt bugetari, desi sunt coordonati de un minister care doar dă ordine, dar nu are responsabilitati. Un timp, au fost nevoiti să se descurce cu cateva sute de lei pe luna, pentru că ei trebuie sa-si castige existenta singuri. Adica să participe la diverse proiecte si la competitii unde trebuie sa demonstreze că sunt mai buni decât cercetatori din țări ca Norvegia, Germania sau Italia, unde pentru Cercetare se alocă bugete colosale. Dacă ies castigatori din aceste competitii, pot obtine fonduri. Daca nu, Dumnezeu cu mila! O data, pentru a putea lua parte la un proiect, au fost nevoiti să faca un credit la banca, luptand pentru asta de unii singuri. Astfel, cercetatorii din Piatra Neamt, pentru care statul român nu plătește nici curentul electric pentru birourile in care acestia lucreaza, sunt nevoiti sa bată de la egal la egal cu cercetatori din țări în care se investeste masiv in Cercetare. De exemplu, Norvegia aloca miliarde de euro anual pentru Cercetare, in timp ce Romania aloca 0,14 din PIB, adica sub 30 de milioane de euro, fiind chiar si sub Bulgaria la acest capitol.
In conditiile date, cei 4 cercetatori care mai lucreaza in Piatra Neamt, ar trebui sa castige competitii si proiecte pentru a se putea autofinanta, pentru că Ministerul Cercetarii nu le dă nimic, nici măcar bani pentru căldura. Abia de cateva luni, cineva la Bucuresti s-a gandit să îi ajute cât de cât, si acum, au asigurat un salariu de 1.500 de lei pe luna, ceea ce nu are cum sa-i motiveze in vreun fel, dar măcar nu mor de foame. Desi sunt oameni cu ani grei de studii in spate si cu ani grei de munca in Cercetare, sunt platiti mult mai prost chiar si decat un muncitor necalificat.
Cladirea Centrului Stejaru este intretinuta tot din banii celor 4 cercetatori, atât cât pot si ei. Însa reparatii nu se pot face, pentru că aceasta face obiectul unui proces de revendicare si nu se poate atinge nimeni de ea, nici măcar să dea cu var. Un nou proces de revendicare, in care angajatii trebuie sa se reprezinte singuri, statul fiind total absent. In urma cu 15 ani, cladirea construita in anul 1910 (este declarata monument istoric) a fost revendicata de niste pretinsi mostenitori din Elvetia. Au pierdut procesul definitiv si irevocabil, insa in urma cu doi ani, au ridicat din nou pretentii asupra cladirii. Justitia statului de drept din Romania, le-a acceptat cererea, desi procesul are acelasi obiect, cu aceiasi oameni (reclamanți) si cu aceleasi probe din urma cu 15 ani, fără nimic nou. A fost data o sentinta in prima instanta, care a fost contestata, iar procesul este inca in desfasurare, in timp ce cladirea se degradeaza pe zi ce trece, fără ca statul român să miste vreun deget pentru a opri dezastrul. Dacă de data asta, ”moștenitorii elvețieni” vor avea câștig de cauza, se poate declara oficial decesul Cercetarii in judetul Neamt.
Mihael Ichim a gustat si strainatatea in urma cu mai bine de 10 ani. A fost cercetator în Italia. Timp de 3 ani, a fost platit cu 3.000 de euro pe luna, insa nu a mai vrut sa-si prelungeasca contractul. S-a intors la Centrul de Cercetare ”Stejarul”, mai mult din ambitie, sperand că locul în care a studiat pentru diploma de licenta in Biologie, va redeveni ce a fost. A crezut că dacă va pune si el umarul, va contribui la redresarea Centrului. S-a intors plin de speranta si determinare, insa lucrurile au mers din rău in mai rău, de aceea, nu mai crede aproape deloc că se mai poate face ceva. Dar nu renunta, pare hotarat să fie el cel care stinge lumina.
Explicatia pentru deșeurile de mobilier din fata usii, este că nu mai au bani sa plateasca nici colectarea gunoiului. Un timp, s-a facut un troc cu firma de colectare. Ei luau gunoiul, iar cercetatorii dădeau la schimb metale care nu mai erau de trebuință. Acum s-a terminat si fierul vechi, asa că au ramas cu deșeurile in fata intrării in cladirea pe care scrie Ministerul Cercetarii.
Ichim mă invită si la un tur al cladirii. Birorurile sunt incremenite in timp. Au rămas baltă exact asa cum erau cand au plecat de aici si ultimii oameni de stiinta (cei mai multi dintre ei lucreaza acum in Cercetare in alte țări), cu documente pe ele si cu instrumente de scris, intre pereti crăpați ca după cutremur. De jur imprejurul incaperilor sunt dulapuri din lemn, inalte pana in tavan, cu usi de sticla, in care se pot vedea cărți cu lucrari stiintifice, dar si foarte multe dosare cu lucrari de cercetare, unele finalizate, altele rămase neterminate, lucrări pentru care statul român nu este deloc interesat, dar pentru care niste oameni aproape geniali, si-au irosit zile si nopti, ani din viata.
Încăperea care găzduiește Biblioteca Centrului Stejaru, îi trezeste cele mai grele amintiri lui Mihael Ichim. ”Pe vremuri, aici se făceau ședintele. Nu încăpeam toți la masa asta din mijloc, mai stateam si in picioare. Acum, ne intalnim toti in birou la mine. Mai suntem 4. Cărtile astea pe care le vedeti in jur, sunt adevarate comori. Sunt aici vieți intregi de studii in cercetare. Bazele cercetarii in Neamt s-au pus in 1958, cand totul a fost gandit in fiecare amanunt, pentru a se putea duce o activitate laborioasa in acest domeniu. Si asa a fost. Multi dintre cei care si-au dedicat viata cercetarii stiintifice, nu mai sunt acum printre noi. Chiar astazi este inmormantat un foarte cunoscut cercetator din Piatra Neamt, care a avut rezultate incredibile. Au fost uitati toti, nu se vorbeste nimic despre nicinunul dintre ei. Cam atât a mai rămas din Cercetare.”
Iesim pe hol si Mihael Ichim îmi arata o ușă de la o incapere, in care imi spune ca nu pot sa intru, dar imi povesteste că in spatele acelei usi, este un utilaj (intrument) folosit pentru diverse analize in cercetare. Costa cateva sute de mii de euro si este foarte ingrijorat, pentru că nu sunt bani pentru căldură si cu preturile actuale la energie si gaz metan, nu crede că va putea suporta costurile din propriul buzunar. Marea problema este că acel utilaj de defecteaza daca temperatura se apropie de ZERO grade. Contine niste materiale care se degradeaza la temperaturi scazute si nu mai poate fi reparat. Va fi bun de aruncat. Problema este cunoscuta de ani de zile si la Minister, insa nimanui nu-i pasa. Iarna trecuta au suportat frigul in biouri, dar au reusit sa puna mana de la mână si să pastreze o temperatura cât să nu se defecteze aparatul de sute de mii de euro. Iarna aceasta insa, nu stie cum vor face.
În timp ce oamenii de stiinta din Piatra Neamt, cei 4 care au mai ramas la Centrul Stejarul, incearca din rasputeri si pe banii lor să țină în viață măcar amintirea Cercetării, Ministerul Cercetării cu ministru din Piatra Neamt (Sebastian Burduja) și-a adaugat in denumire ”Digitalizare”. De Cercetare nu-si mai aminteste nimeni din minister, iar ministrul Burduja tine prelegeri la televizor despre cum implementeaza el digitalizarea in Romania, pe miliarde de euro prin PNRR. Mai nou, ministrul Burduja vrea sa digitalizeze satele din Romania, ca să poată citi bătrânii știri pe internet. ”Avem un program important în PNRR, este în premieră, în care digitalizăm 1000 de biblioteci rurale. Sunt spații moarte în mare măsură, în prezent, spații în care nu se mai întâmplă nimic, în care vom aduce computere, calculatoare, imprimante, chiar și imprimante 3D și vom implica autoritatea locală și chiar comunitatea locală să formăm, avem țintă, în PNRR, de 100.000 de români, în principal populația din zonele rurale, vulnerabile, oameni în vârstă, să știe cel puțin să deschidă un browser, să citească o știre, să se informeze, să își plătească o taxă, un impozit local, lucrurile de bază”, spunea Sebastian Burduja zilele trecute pentru un site de stiri central, la care au ajuns milioane de euro de la Guvern si de la partidele de guvernare.
Burduja mai este foarte preocupat si de implementarea unui soft, tot pe miliarde de euro prin PNRR, denumit ”cloud guvernamental”, prin care românii vor beneficia de recunoastere faciala electronica, in relatia cu statul. ”Digitalizarea este o prioritate națională. Trebuie pusă în practică ca atare. Lucrurile nu se pot face peste noapte. Trebuie să gândim programe”, mai spune Burduja, Ministrul Cercetării Inovatiei si Digitalizarii.
Iar in final, un exemplu despre importanta Cercetarii pentru orice de stat de pe planetă, dat tot de cercetatorul Ichim, de la Centrul de Cercetare Stejarul din Piatra Neamt, orasul de baștină al ministrului Burduja. În 1845, din cauza unei boli a cartofului, în Irlanda s-a declansat o foamete crunta, care a dus la un val enorm de migratie si care se putea sfarsi chiar cu depopularea țării si disparitia statului irlandez. Povestea se poate repeta oricand, oriunde. Dar daca exista un sistem solid de Cercetare, oamenii de stiinta pot preveni asemenea catastrofe.
Fără Cercetare, s-a putut vedea recent, in timpul pandemiei, că Romania nu poate produce nici măcar un vaccin. Așa că putem muri in liniște, dar digitalizati. Din Cercetare nu iese parandărăt, iar piața muncii pe șantierele din străinătate, este deschisă si pentru cercetatorii români.
Ionut CORFU