USR a anuntat ca a negociat AUR pentru susținerea moțiunii de cenzură impotriva propriului guvern. Astfel, împreună cu partidul lui Simion, USR a adunat 122 de semnături, ceea ce înseamnă că se va putea depune moțiunea de cenzură. Prin urmare, putem vorbi despre o alianta, fie ea si de conjuctura, intre USR si AUR.

Numai ca in urma nu cu mult timp, in luna aprilile 2021, liderul USR Neamt, deputatul Iulian Bulai, spunea despre AUR ca este ”un partid fundamentalist, radical şi extremist”.

Reacţia lui Bulai a venit după ce Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act de o sesizare depusă de 21 de parlamentari de la AUR, care îl acuzau de „limbaj calomnios” şi cereau sancţionarea lui Bulai. ”Acest partid care a făcut această sesizare nu a fost menţionat explicit în declaraţia mea, iar ce am declarat îmi asum şi îmi menţin. Îmi menţin opinia că partidul respectiv este un partid fundamentalist, radical şi extremist”, spunea Bulai la vremea respectiva, despre partidul cu care acum USR face front comuna impotriva guvernului PNL-USR.

Mai mult, vicepremierul Dan Barna, presedintele USR, spunea tot în aprilie 2021 că nu are de gând să negocieze sau să colaboreze cu AUR și a numit formațiunea „un partid extremist” – „dacă dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu știu unde putem ajunge.

Întrebat dacă ar sta vreodată la masa negocierilor cu cei din AUR, Dan Barna spunea la acea vreme ca: „Eu nu. Cu cei de la AUR eu nu voi negocia pentru că, din punctul meu de vedere și am spus-o și de la tribuna Parlamentului, o spun și aici: AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist. Am văzut chiar ieri lideri importanți din AUR, un purtător important de mesaj din AUR propunând public o listă cu intelectuali care trebuie uciși. Deci acolo suntem. Este o realitate pe care nu o putem ignora și dacă le dăm oricât de mic credit, nu știu unde e poate ajunge. Din punctul meu de vedere AUR este un partid extremist și eu nu voi negocia cu ei”, declara Dan Barna in urma cu doar 5 luni.

Ionut CORFU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.