AdministratieEducatieLocal
Citit de: 3 ori

Cei mai valoroși elevi din Piatra-Neamț, premiați de primarul Andrei Carabelea

Bolt calculează tarifele după vreme. Nu e glumă, a pățit-o un bărbat din P. Neamț
Bărbat de 85 de ani, accidentat mortal la Pângărați. A vrut să traverseze drumul, dar n-a mai apucat

Primarul Andrei Carabelea a premiat cei mai valoroși elevi din Piatra-Neamț

Primăria Municipiului Piatra-Neamț continuă să susțină tinerii cu performanțe școlare remarcabile. Luni, 31 iulie, în spațiul generos de la RubikHub, 47 de elevi cu media 10 la Evaluare Națională și Bacalaureat și șefii de promoție ai unităților de învățământ din oraș au fost recompensați cu diplome și premii din partea Municipalității.

Sprijinul financiar, în sumă de 3000 de lei, pe care îl primesc acești elevi merituoși este o formă de susținere pentru munca și sacrificiile făcute de-a lungul anilor, care poate uneori nu se văd, și un mod prin care vrem să încurajăm și să promovăm performanța în educație”, a declarat Primarul Andrei Carabelea.

Evenimentul a avut loc într-un cadru special, dat fiind că în urmă cu 592 de ani, la 31 iulie 1431, Alexandru cel Bun dăruia Mănăstirii Bistriţa două prisăci şi o „casă a lui Crăciun de la Piatra” – prima atestare documentară a urbei.

În toți acești ani, Piatra-Neamț s-a ridicat prin educație, educația face ca progresul să fie cinstit prin mințile dumneavoastră”, le-a transmis elevilor eminenți profesorul de istorie Elena Preda, invitată la manifestare.

Suntem aici pentru a sărbători o zi foarte importantă pentru orașul nostru, împletim trecutul cu prezentul și cu viitorul, Suntem aici pentru a conștientiza ce ne face mai puternici în prezent, pentru a crea un viitor mai bun pentru noi și generațiile care vor urma. Nu vă lăsați descurajați dee <NU>-urile sau <Nu se poate> pe care le veți auzi în jurul vostru”, le-a transmis primarul Andrei Carabelea elevilor, înainte de a le înmâna diplomele de merit.

Tinerii cu care se mândrește urbea pietreană au avut apoi ocazia de a face cunoștință cu ION, primul consilier guvernamental cu inteligență artificială creat de o echipă de cercetători români de la startup-ul „Humans”.

Piatra-Neamț va fi un pol regional, un pol al inovației, aveți multe oportunități aici în oraș, și în România, așa cum una din oportunități a fost și proiectul ION”, a fost mesajul lui Eduard Mititelu, secretar de stat în Ministerul Cercertării, Inovării și Digitalizării.

De menționat că programul de susținere a tinerilor merituoși a demarat anul trecut, iar pentru a continua primarul Andrei Carabelea a inițiat o modificare a hotărârii de Consiliul Local, aprobată în ședința legislativului local de la finalul săptămânii trecute.

ȘEFI PROMOȚIE AN ȘCOLAR 2022-2023,EVALUARE MEDIA 10,BACALAUREAT MEDIA 10
UNITATE ȘCOLARĂ NUME/PRENUME ELEV CLASA/PROFIL
LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC-ADMINISTRATIV APÂNTEI ANA a XII-a D/SERVICII TURISM
LICEUL DE ARTE ”VICTOR BRAUNER” HOGEA ANA SMARANDA a VIII -a/MUZICĂ
PETREA THEODOR-ALEXANDRU a XII-a /MUZICA
COLEGIUL  TEHNIC ”GHEORGHE CARTIANU” AGHERASIMOAE ALESSIA-MARIA a XII-a B/RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
COLEGIUL TEHNOLOGIC  ”SPIRU HARET” LUPEI ANA a VIII-a A
BLĂNUȚĂ MARIA BIANCA XII-a B,TEHNICIAN IN TURISM
COLEGIUL TEHNIC DE TRANSPORTURI STAN ADINA GEORGIANA a XII-a /ELECTRICIAN ELECTRONIST AUTO
COLEGIUL TEHNIC FORESTIER NISTOR MIHAELA-PETRONELA a XII -a A/RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
COLEGIUL NATIONAL ”GHEORGHE ASACHI”  CIOROBÎTCĂ GEORGIANA ȘTEFANIA a XII-a A/RESURSE NATURALE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
COLEGIUL NATIONAL ”PETRU RARES” DUMITRESCU MARIA -NICOLE a VIII-a
BISTRICEANU TRAIAN a XII-a B/REAL
AMOȘNEAGULUI BIANCA a XII-a E/UMANIST
COLEG NATIONAL DE INFORMATICA CHILU MIHNEA IOAN a XII-a B
HORODNICEANU ANDREI a XII-a E
BORȘ ANDREI FLAVIUS a XII-a E
PANTOFARU ROBERT PETRU ALEXANDRU a VIII-a
COLEGIUL  NATIONAL ” CALISTRAT.HOGAS” PAVLIDIS MARIA-BIANCA aXII-a C/REAL
CHIRILOI EMA-IOSEFINA aXII-a E/UMANIST
BUTNAR RUXANDRA TEONA a VIII-a
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BREHUȚĂ RUXANDRA-MIHAELA A XII-A/HANDBAL
FODOR CĂTĂLINA MARIA a VIII-a
LICEUL TEOLOGIC MARDARE ȘTEFAN a VIII-a
COJOC TUDOR a XII-a/TEOLOGIC
LICEUL TEHNOLOGIC ” DIMITRIE LEONIDA” COZMA SEBASTIAN-IONUȚ a VIII-a
SCOALA GIMNAZIALA NR.2 STAFIE ALEXANDRA MARIA VIII D
MACOVEI DANIEL VIII E
SCOALA GIMNAZIALA NR.3 BATARAGĂ LUCA IUSTIN a VIII-a
CIUBOTARU LAURA MARIA a VIII-a
IONAȘCU-STRUNGARIU SEBASTIAN a VIII-a
LUPU KARINA MARIA a VIII-a
SCOALA GIMNAZIALA ” ELENA CUZA” VAIDA FLAVIU TUDOR a VIII-a A
SCOALA GIMNAZIALA NR.5 VĂTĂJELU MARIA ALESSIA a VIII-a B
DORNEANU CARMEN ANDREEA a VIII-a C
SCOALA GIMNAZIALA ” DANIELA CUCIUC” GOIA ANDREI a VIII-a
SCOALA GIMNAZIALA  NR.8 MOVILĂ DARIA a VIII-a A
SCOALA GIMNAZIALA ”NICU ALBU” COSTIN OTILIA MARIA a VIII-a
SCOALA GIMNAZIALA NR.11 LAZA TUDOR MIHAI a VIII-a
EVALUAREA NAȚIONALĂ CU MEDIA 10
COLEGIUL NATIONAL ”PETRU RARES” DUMITRAȘCU EVA
COLEGIUL NATIONAL ”PETRU RARES” NIȚĂ DRAGOȘ GABRIEL
COLEGIUL NATIONAL ”PETRU RARES” PATNOSCHI ELIZA ELENA
COLEGIUL NATIONAL ”PETRU RARES” RĂSPOPA MARISA IOANA
COLEGIUL NATIONAL ”PETRU RARES” BODRON DIMTRIE HISTODOM
SCOALA GIMNAZIALA NR.3 DABIJA MARA
COLEGIUL  NATIONAL ” CALISTRAT.HOGAS” PEPELEA SMARANDA
COLEG NATIONAL DE INFORMATICA CREANGĂ ADELINA
BACALAUREAT CU MEDIA 10
COLEGIUL NATIONAL ”PETRU RARES” ATĂNĂSOAIE  GEORGE
Balan Anca Maria
TOTAL

 

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Cei mai valoroși elevi din Piatra-Neamț, premiați de primarul Andrei Carabelea
Articolul anterior
Bolt calculează tarifele după vreme. Nu e glumă, a pățit-o un bărbat din P. Neamț
Articolul următor
Bărbat de 85 de ani, accidentat mortal la Pângărați. A vrut să traverseze drumul, dar n-a mai apucat

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed