LocalNationalSport
Citit de: 10 ori

Cel care alături de Pinalti a condus ”Cooperativa”, a murit

Semne rele ANI are, pentru un consilier local PNL din Piatra- Neamț
Estimare- 20.000 de nemțeni la evenimentele de sărbători. Recomandările jandarmilor

Cel care alaturi de Gheorghe Stefan, fostul primar al municipiului Piatra- Neamt, a controlat celebra ”Cooperativa” din fotbal, a murit.

Jean Padureanu, cunoscut si ca ”Tata Jean”,(foto) a murit la vârsta de 80 de ani. Pădureanu suferea de cancer, dar și de Alzheimer. El s-a aflat timp de 3 săptămâni la centrul de îngrijiri paleative din Bistrița. Suferea de cancer, Alzheimer, dar și alte afecțiuni cardiace. Cu doar câteva ore înainte, a intrat în metastază. Eliberat din închisoare pe 18 iunie 2015, după ce a executat un an și trei luni din pedeapsa de trei ani și patru luni primită în „Dosarul Transferurilor”, fostul președinte al Gloriei avea grave probleme medicale, anunta dcnews.ro

Cei doi, Padureanu si Stefan, erau prieteni la catarama si au ramas celebri in fotbal, pentru faptul ca au fondat si controlat in anii `9 ceea ce presa a denumit ”Coperativa”, un sistem prin care controlau aproape toate rezultatele din primul esalon al fotbalului romanesc, prin mituirea arbitrilor su prin ”blaturile” pe care le faceau si le intermediau pe terenurile de joc.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: cooperativa, Gheorghe Stefan, jeam padureanu, jean padureanu a murit, pinalti, tata jean
Articolul anterior
Semne rele ANI are, pentru un consilier local PNL din Piatra- Neamț
Articolul următor
Estimare- 20.000 de nemțeni la evenimentele de sărbători. Recomandările jandarmilor

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed