Un barbat din comuna Borca se poate considera cel mai norocos șofer de camion din Neamț, după ce a scăpat doar cu amenda, dar teafăr și nevătămat, dintr-un accident rutier care s-ar fi putut incheia tragic. Accidentul s-a produs in jurul orei 18:30, pe un drum comunal din Vânători Neamt. Aflat la volanul unui cap tractor cu semiremorca, barbatul a pierdut controlul directiei de mers in urma unei explozii la unul dintre pneuri, apoi a parasit partea carosabilă lovind un stalp de iluminat, după care a distrus câtiva zeci de metri de gard al unei gospodarii si o bucatarie de vara in care din fericire nu se afla nimeni la momentul impactului. ”Un conducător auto, în vârstă de 55 de ani, din Borca, în timp ce se deplasa pe DC 155 B, în Vânători-Neamț, din direcția Târgu-Neamț spre Pipirig ar fi pierdut controlul asupra autoutilitarei, a părăsit partea carosabilă, acroșând un stâlp de iluminat, gardul și anexa unui imobil.

Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Conducătorul auto, a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 870 lei”, a declarat Ramona Ciofu- IPJ Neamt.

Prin apel la 112, lin jurul orei 18:50, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Vânători Neamț.

La locul producerii evenimentului s-au  deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

Un autotren a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o anexă gospodărească, lovind un gard și un stâlp de electricitate.

În momentul producerii evenimentului în interiorul anexei gospodărești (bucatarie de vară) nu se aflau persoane.

În cabina TIR- ului se afla doar conducătorul auto care s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Bărbatul în vârstă de 56 de ani a fost evaluat de membrii echipajului SAJ, refuzând transportul la spital.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
A fost înștiințat operatorul economic de distribuție a energiei electrice pentru remedierea defecțiunii cauzate de lovirea stâlpului”, a declarat lt. Irina Popa- ISU Neamt.

I.C. (sursa foto: IPJ Neamt)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.