Comunicat de presa, Primaria Piatra- Neamt:
Primarul Dragoș Chitic și city managerul Bogdan Puscașu participă săptămâna aceasta, timp de trei zile, în Franța, la o vizită de documentare în zona metropolitană Clermond Ferrand și capitala Paris, referitoare la soluții și bune practici pentru mobilitate urbană, la invitația Ambasadei Franței în România.
Invitația din partea oficialilor francezi a venit în urma câștigării de către Municipiul Piatra-Neamț, în luna mai a acestui an, a trofeului la secțiunea ,,Mobilitate Urbană” în cadrul concursului „Orașe durabile” organizat de Ambasada Franței la București.
„Municipiul Piatra-Neamț a pornit pe drumul smart city și a demarat o serie de proiecte privind mobilitatea urbană, mare parte dintre ele urmând a fi finanțate din fonduri europene în cadrul sesiunii în derulare a Programului Operațional Regional lansat de Uniunea Europeană. Trofeul câștigat în luna mai a acestui an în cadrul concursului organizat de Ambasada Franței la București a determinat această vizită de documentare pentru a identifica soluții moderne de mobilitate urbană implementate sau în curs de implementare din acest important stat membru al Uniunii Europene. Experiența metropolelor franceze în mobilitate urbană ne poate ajuta în identificarea și aplicarea celor mai bune soluții astfel încât orașul Piatra-Neamț să devină un oraș cât mai confortabil pentru cetățenii săi și prietenos cu mediul în privința soluțiilor smart și a mobilității urbane. Mulțumesc ambasadei Franței la București și Excelenței Sale, doamna Ambasador Michele Maris pentru această importantă și onorantă oportunitate” a declarat primarul Dragoș Chitic.
Costurile acestei deplasări sunt suportate de partea franceză, iar programul celor patru zile cuprinde întâlniri cu oficialități locale, vizitarea proiectelor de mobilitate urbană realizate în metropola franceză Clermond Ferrand, întâlniri cu specialiști în soluții de mobilitate urbană , participarea la reuniunea MEDEF de vineri, 12 octombrie la Paris și vizitarea unor proiecte de mobilitate urbană electrice implementate în capitala Franței.
Ionut CORFU