PSD-istii din Piatra Neamt continuă circul politico-administrativ impotriva intereselor comunitatii. Acestia se folosesc mai nou de bătrâni în războiul cu primarul Carabelea, război în urma căruia orașul va pierde telegondola, baza hipică și telescaunul.

După ce au chiulit la 3 sedinte consecutiv pentru a nu vota proiectul prin care primarul vrea să salveze obiectivele amintite, consilierii locali PSD au anuntat că vor depune un proiect de hotarare prin care banii cu care ar urma să fie plătită stația de plecare a telegondolei, să fie dați pensionarilor cu venituri mici din Piatra Neamt. Propunerea este cinică pentru că sunt folosiți oameni/bătrâni amărâți într-un război stric politic și extrem de păgubos, dar este și ipocrită, pentru că dacă le-ar fi păsat de oamenii nevoiași, oamenii lui Arsene ar fi putut veni cu această propunere până acum. Sau s-ar fi opus șefului lor Arsene când acesta a aruncat cu milioane de euro pe spitalul de la Lețcani, pe portile de intrare în județ sau pe pomenile pentru biserici si mănăstiri și i-ar fi propus să dea banii pensionarilor cu venituri reduse.

Propunerea PSD-istilor s-ar vrea și să distragă atentia de la subiectul real, semn că țin cu orice preț ca orașul care i-a trimis în Consiliul Local, să rămâne fără principalele simboluri turistice, ceea ce ar avea consecinte economice dezastruoase. ”Grupul consilierilor locali ai PSD Piatra-Neamț a inițiat un proiect de hotărâre prin care banii cu care dl. primar vrea să cumpere telegondola încă o dată să fie alocați pensionarilor cu venituri mici, pentru a putea trece iarna”, a anuntat Florentina Moise, șefa PSD Piatra Neamt.

Propunerea este foarte păguboasă nu numai pentru comunitate, ci și pentru PSD, din punct de vedere politic. Pentru că dacă prin absurd s-ar pune în practică, ar fi în mod clar o pomană electorală din bani publici, din moment ce bătrânii nevoiași sunt deja sprijiniti prin măsuri guvernamentale dar și local, prin Directia de Asistenta Sociala (DAS).

Totodată, ar fi ostilizat electoratul neutru (oameni activi în câmpul muncii, care nu ies la vot decât în disperare de cauză), care va înțelege că taxele și impozitele plătite prin muncă, ajung la discreția PSD-iștilor, iar banii sunt risipiți în baza unor calcule electorale și a unor reglări de conturi politice. Asta îi va ambiționa să iasă la vot la următoarele alegeri și să dea de pământ cu PSD. Evident, o parte dintre cei vizați de proiectul irealizabil, vor simți și ei că sunt folosiți și nu le va conveni deloc. Știind că pensionarii sunt o categorie socială fidelă PSD (electorat tradițional), este destul de probabil ca prin aceste acțiuni iresponsabile, social democrații să piardă la Piatra Neamț și din propriul electorat.

Dincolo de toate efectele conexe pe care le implică atitudinea sfidătoare a alesilor locali PSD, rămâne încăpățânarea cu care aceștia se opun binelui comun, complet contrar oricăror principii sănătoase de administrație publică.

Ionut CORFU

2 COMENTARII

  1. După cum se vede, fiecare trage foc la oala lui, penelisti pot arunca vorbe otrăvitoare la adresa PSD și pensionarii, care nu au nici o treabă cu acest litigiu, dar nu suportă criticile formulate la adresa lor, încep cu jigniri și tot felul de vorbe urâte. Nu se poate ajunge la un rezultat pozitiv cu asemenea comportament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.