Ciprian Șerban le-a pus gând rău deputaților chiulangii

0
Președintele Camerei Deputaților, nemțeanul Ciprian Șerba, le-a pus gând rău deputaților care lipsesc de la ședințele de plen sau de la ședințele de comisii parlamentare. Aceștia vor fi sancționați cu 5% din indemnizație, față de 1%, cât era sancțiunea până acum. ”Am depus un proiect de hotărâre pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaților. Consider că, în zilele în care se desfășoară ședințele de plen sau activitatea comisiilor, prezența parlamentarilor este necesară și denotă respectul pentru cei care i-au ales.
Practic, până astăzi, exista o sancțiune pecuniară de 1% din indemnizație pentru fiecare zi de absență. Am propus majorarea acesteia la 5%, convins de faptul că, astfel, vom fi mai eficienți și mai credibili în fața cetățenilor, participarea la ședințe fiind o îndatorire fundamentală a parlamentarilor”, a anunțat Ciprian Șerban.
I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.