Infractional
Citit de: 356 ori

Cocoțatul Dac a ajuns în arest preventiv. Nu i-a plăcut la domiciliu

Confruntare cu arme de foc la Poligonul Hunting Fun, între jurnaliști din Neamț și Bacău. Nemțenii au ocupat tot podiumul
Deputatul Ciobanu, președintele PNL P. Neamț, mesaj la 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal: ”Avem datoria de a continua să construim, să reparăm, să inspirăm”

Cezar Avrămuță, cunoscut și ca Stegarul Dac sau Cocoțatul Dac, a ajuns în arest preventiv, după ce și-a rupt brățara de monitorizare electronică, după ce fusese pus în arest la domiciliu, apoi a părăsit locuința.

Avrămuță ajunsese să dea bătăi de cap autorităților, aproape zilnic. Cunoscut ca un înfocat susținător suveranist, acesta se urca pe clădiri, macarale, arbori sau instituții din București, refuzând să coboare ore întregi, perturbând liniștea și ordinea publică. De multe ori, acțiunile sale au dus chiar la blocarea traficului rutier pe artere importante din capitală, ore întregi.

El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, contestaţia acestuia faţă de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Duminică, 18 mai, Cezar Avrămuţă s-a suit pe o schelă montată pe o instituţie din zona Pieţei Universităţii, după ce şi-ar fi tăiat brăţara electronică montată de poliţişti, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Astăzi, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 13 Poliţie au fost sesizaţi, prin dispeceratul SIME, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, aflat sub măsura arestului la domiciliu, şi-ar fi tăiat brăţara de supraveghere electronică şi ar fi părăsit locuinţa„, informează DGPMB.  Faţă de acesta a fost demarată cercetarea penală pentru infracţiunile de evadare şi distrugere.

„Stegarul Dac” mai era cercetat penal în alte dosare şi pentru infracţiunile de tulburarea ordinii şi liniştii publice, violarea sediului profesional şi ultraj. Acţiunile sale de protest, prin urcarea pe clădiri, schele, macarale sau copaci, au necesitat în ultimele luni mai multe intervenţii ale poliţiştilor şi personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: Cocoțatul Dac a ajuns în arest preventiv. Nu i-a plăcut pe domiciliu
Articolul anterior
Confruntare cu arme de foc la Poligonul Hunting Fun, între jurnaliști din Neamț și Bacău. Nemțenii au ocupat tot podiumul
Articolul următor
Deputatul Ciobanu, președintele PNL P. Neamț, mesaj la 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal: ”Avem datoria de a continua să construim, să reparăm, să inspirăm”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed