Comuna Ceahlau a primit 6,9 milioane de lei (69 de miliarde de lei vechi) pe ultima suta de metri a Guvernului Orban. Banii au fost alocati din Fondul de rezerva al guvernului si sunt o adevarata gura de oxigen pentru una dintre cele mai importante comune din punct de vedere turistic, din judetul Neamt, dupa cum a declarat astazi prefectul George Lazar intr-o conferinta de presa, la care a participat si primarul comunei Ceahlau, Dumitru Coroama (PNL).

Comuna Ceahlau era in blocaj financiar de aproximativ 10 ani de zile, dupa o lucrare de asfaltare din anul 2005, cand primar era Costica Schiopu. Lucrarea a fost facuta de o firma din Galati prin fonduri europene (SAPARD). In timpul lucrarii, prin decizia administratiei locale de atunci din comuna Ceahlau si cu acordul factorilor decizionali care coordonau proiectul SAPARD, s-a umblat la parametrii tehnici ai lucrarii, astfel incat, in drumul respectiv au ajuns materiale de constructie intr-o cantitate mai mica decat era prevazut in proiect. In urma verificarilor DLAF (Departamentul pentru Lupta Antifraudă) s-a descoperit toata tărășenia, astfel, comuna Ceahlau a trebuit sa inapoieze peste 3 milioane de lei, suma la care s-au adaugat penalitati, ajungandu-se la 6,9 milioane de lei, bani pe care primaria nu a avut de unde sa-i plateasca.
Cel putin ciudat este ca desi s-a constatat si demonstrat o frauda cu fonduri UE, nici pana in ziua de astazi nu a fost deschis un dosar penal, asa ca primaria Ceahlau a fost partea care a iesit cel mai prost din toata povestea.
In urma acestei situtatii, Primaria Ceahlau nu a mai putut accesa niciun fel de proiect, intrucat figura ca datornica. Primarul Dumitru Coroama a declarat astazi ca in ultimii 6 ani a facut zeci de demersuri la toate guvernele pentru a fi ajutat, insa nimeni nu l-a bagat in seama, acesta banuind ca la mijloc a fost vorba despre culoarea politica pe care o are. El a relatat un episod din biroul unui Ministru de Finante, care i-a spus ca-l poate ajuta, dar mai intai trebuie ”sa demonstreze ca are forta politica”.
In luna decembrie, primarul Coroama a apelat la ajutorul prefectului George Lazar, iar in mai putin de 2 luni, a primit de la guvern ajutorul mult sperat, care a deblocat financiar primaria comunei care anul trecut a fost in topul localitatilor din Neamt, cele mai vizitate de turisti.
“Prin decizia Guvernului României și a Primului-ministru – domnul Ludovic Orban, căruia îi mulțumesc personal, s-a deblocat o situație care trena de aproximativ zece ani, iar primăria comunei Ceahlău poate în prezent să acceseze fonduri europene pentru dezvoltare. Timp de zece ani, chiar dacă, domnul primar al comunei Ceahlău – Dumitru Coroamă a făcut numeroase diligențe către guvernele României, nu a primit sprijin, iar comunitatea din Ceahlău a fost practic condamnată la subdezoltare în tot acest timp. Comuna Ceahlău este un reper turistic pentru județul Neamț, fiind localitatea care atrage cei mai mulți turiști anual. Prin această alocare financiară se rezvolvă o problemă stringentă și se deschide calea spre dezvoltare a comunei Ceahlău și a zonei turistice de munte. Sunt convins că primarul, Dumitru Coroamă va fi extrem de atent cu proiectele sale în viitor și va arăta interes în atragerea de proiecte europene pentru că această comunitate să se dezvolte și să devină un brand turistic.”, a declarat prefectul George Lazar in conferinta de presa de astazi.
Ionut CORFU
Indiferent de simpatiile politice ale fiecaruia dintre noi, si aceia sint cetateni romani ai acestei tari. Nimeni nu poate fi lasat de izbeliste.
Fostul primar e bine?
De pădurile puse gaj ce se mai știe?