Comunicat de presă- Primăria Piatra Neamț: Referitor la informațiile apărute ieri în spațiul public, în legătură cu racordul de apă potabilă de la locuința primarului Andrei Carabelea, pentru o informare corectă și completă a publicului, facem următoarele precizări:

Branșamentul respectiv este un branșament vechi, înființat în anii ’90, perioadă în care se monta un tip de contor care avea un termen de valabilitate metrologică de 5 ani. La depășirea termenului de valabilitate, pentru că operatorul de apă deținea un număr limitat de contoare, acesta era demontat și trimis la verificare. În această perioadă, pentru că utilizatorul nu putea fi lăsat fără apă potabilă, alimentarea se făcea prin acel bypass, la care se deschidea robinetul, iar facturarea se făcea la paușal, până la montarea contorului după verificare.

Așa cum se poate vedea și din poza publicată inițial, dar și din procesul verbal ulterior, din 24.11.2023, întocmit de reprezentanții Apa Serv, robinetul de la bypass este închis și tăiat, ceea ce face imposibilă alimentarea cu apă prin bypass și, în speță, fraudarea contorului de apă. De altfel, de la înființarea branșamentului (acum aproximativ 30 de ani) și până în prezent, contorul a fost schimbat de cel puțin patru ori, a fost citit de mai multe ori de operatorii APA SERV, deci a fost văzut de zeci de ori de reprezentanții companiei județene de apă.

Mai mult, din fișa de consum atașată reiese faptul că la respectiva adresă consumul este unul constant, pe perioada pe care au fost puse la dispoziție consumurile (09.2017 – 01.2024). Din același document rezultă un consum mediu de aproximativ 17 m3/lună pentru trei persoane (la adresă locuind trei persoane), ceea ce se încadrează în reglementările Normativului NP 133/2022 – Normativ privind proiectarea, execuția și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare ale localităților.

Disperaţi că le fuge pământul de sub picioare şi odată cu el şi funcţiile, unii <<coordonatori>> de la PSD Piatra-Neamţ au început să inventeze minciuni la adresa primarului. Ultima mizerie leagă numele meu de un aşa-zis branşament ilegal la reţeaua de apă. Cât priveşte portavocea celor de la PSD care a aruncat public această dezinformare, va avea posibilitatea să se apere în instanţă! În dovedire, atașez dovada fără echivoc că APA SERV și-a recunoscut excesul de zel.a declarat primarul Andrei Carabelea.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.