EntertainmentLocal
Citit de: 162 ori

Concert extraordinar de colinde pe 14 decembrie la Curtea Domnească

Alertă cu pestă porcină africană, măsuri de protecție în 6 comune din Neamț
”Moș Crăciun ești tu!”- concertul clasei de canto- muzică ușoară. Intrarea este liberă

Concert extraordinar de colinde pe 14 decembrie la Curtea Domnească

Primăria Piatra- Neamț: Seara de duminică, 14 decembrie, aduce bucuria și tradițiile Sărbătorilor de Iarnă mai aproape de pietreni și vizitatori, printr-un recital extraordinar de colinde în cadrul Târgului „Piatra lui Crăciun”, ediția a IV-a.

Spectacolul va fi susținut de artiști renumiți ai folclorului românesc și de ansambluri tradiționale din Maramureș și Neamț: Constantin Enceanu, Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Ansamblul Tradițional din Maramureș „Cercănelul” și Ansamblul Folcloric „Comorile Neamțului” vor urca pe scena de la Curtea Domnească și ne vor încânta cu tradiții și colinde deosebite, așa cum se păstrează din bătrâni: cu glas curat și cu bucuria împărtășită a oamenilor.

Primarul Adrian Niță: Duminică, 14 decembrie, vă invit într-una dintre cele mai frumoase seri ale sezonului, acolo unde magia Crăciunului prinde chip și glas: la Curtea Domnească, sub cupola de lumini care veghează bradul împodobit.

În acest decor feeric, vom primi în dar colinde care au străbătut timpul, cântece născute din sufletul satului românesc și momente artistice care ne unesc prin tradiție. Colindători și artiști îndrăgiți din Moldova, Bucovina, Maramureș, Oltenia și Muntenia vor aduce pe scena noastră bogăția culturii fiecărei regiuni, într-o seară cu adevărat specială.

Vom asculta sunetul clopotelor, vom simți emoția versurilor de Crăciun și ne vom bucura împreună de atmosfera caldă pe care doar comunitatea o poate crea când se strânge în jurul aceleiași povești.

Vă aștept cu drag, de la ora 18:00, să trăim o seară în care tradițiile devin sărbătoare, iar Piatra se umple din nou de lumină, armonie și bucurie.

Haideți să scriem împreună o nouă filă din povestea Crăciunului la Piatra!

Pe tot parcursul târgului, scena de la Curtea Domnească va găzdui grupuri locale de copii și tineri, care vor aduce emoție prin momente artistice special pregătite. În acest sfârșit de săptămână, programul va fi următorul:

Vineri, 12 decembrie

18:00-19:00 – Palatul Copiilor

19:00-20:00 – Clubul Melisma, coordonator Maria Țifrea

Sâmbătă, 13 decembrie

17:45-17:00 – Cozma Amira Georgiana

17:00-18:30 – Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte”, coordonator Dedilia Popovici, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

18:30-20:30 – Concert caritabil

20:30-21:30 – Asociația Rubine Moldave

G.T.

Distribuie știrea:

Etichete: Concert extraordinar de colinde pe 14 decembrie la Curtea Domnească
Articolul anterior
Alertă cu pestă porcină africană, măsuri de protecție în 6 comune din Neamț
Articolul următor
”Moș Crăciun ești tu!”- concertul clasei de canto- muzică ușoară. Intrarea este liberă

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed