Local
Citit de: 82 ori

Concert extraordinar „Ecouri de iarnăˮ, în preajma Crăciunului

Mamă și doi copii la un pas de tragedie după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă
Șoferiță cu peste 2,3 la mie alcoolemie, implicată în accident la Podoleni

Concert extraordinar „Ecouri de iarnăˮ, în preajma Crăciunului

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculareˮ Neamț aduce parfumul sărbătorilor de iarnă prin organizarea Concertului extraordinar „Ecouri de iarnăˮ. Astfel, vineri, 19 decembrie 2025 (ora 18:00) publicul nemțean este invitat la sala „Calistrat Hogașˮ a Consiliului Județean Neamț pentru a trăi, alături de muzicienii invitați, magia Crăciunului.

Debutul programului conține muzică românească compusă de Tiberiu Brediceanu, Ion Runcu, Eugen Doga, George Enescu, George Grigoriu, Pascal Bentoiu. Apoi, auditoriul va fi purtat prin universul folcloric rafinat al lui Béla Bartók, prezent în concert cu „Dansurile țărănești”, precum și cu trei colinde românești interpretate într-o manieră originală.

Partea a doua a serii va aduce în prim-plan atmosfera caldă a sărbătorilor de iarnă, prin alăturarea colindelor românești și a partiturilor internaționale.

Întregul spectacol va fi îmbogățit de proiecții vizuale, fragmente de voice-over și momente instrumentale – solo de vioară și pian din creația lui George Enescu și Béla Bartók.

Protagoniștii Concertului extraordinar „Ecouri de iarnăˮ sunt artiști care au evoluat pe scena Operei Naționale din Iași: soprana Adriana Iacob, basul Ștefan Linu, pianistul Ciprian Oloi și violonista Alexandra Ioana Honciuc.

Intrarea la concert este liberă, în limita locurilor disponibile.

sursa: Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculareˮ Neamț

Distribuie știrea:

Etichete: Concert extraordinar „Ecouri de iarnăˮ, în preajma Crăciunului
Articolul anterior
Mamă și doi copii la un pas de tragedie după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă
Articolul următor
Șoferiță cu peste 2,3 la mie alcoolemie, implicată în accident la Podoleni

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed