Centrul pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare“ Neamt organizeaza cea de-a treia editie a Concursului judetean de fotografie Foto(etno)grafia. Competitia se adreseaza fotografilor amatori sau profesionisti, detinatori de material fotografic in domeniul etnografiei din judetul Neamt, si isi propune atat scoaterea la lumina a documentelor vizuale pastrate in colectii particulare, cat si stimularea fotografierii satului viu, contemporan, surprins in elementele care il definesc. Concursul se desfasoara pe doua sectiuni: „Satul de altadata“, sectiune consacrata arhitecturii traditionale si „Traditii“. In concurs sunt acceptate fotografii alb/negru si color, fotografii de autor/fotografii din colectii particulare, care se incadreaza in cele trei tematici propuse. Fotografiile nu trebuie sa fi aparut anterior in publicatii tiparite sau online si sa nu fi fost vandute unei agentii foto. Toate imaginile trebuie sa respecte legea dreptului de autor, iar participantul sa fie proprietarul tuturor drepturilor asupra fotografiilor inscrise in concurs, asumandu-si responsabilitatile ce decurg din incalcarea acestor obligatii.
De asemenea, concurentul va cere acordul expres cu privire la participarea in competitie al persoanelor care apar in fotografia trimisa. Fiecare autor, institutie sau colectionar poate trimite maxim cinci fotografii pentru fiecare dintre cele trei sectiuni. Nu vor fi acceptate interventii/prelucrari fotografice intrucat acestea pot afecta valoarea de document a materialului. De asemenea, nu vor fi acceptate fotografii facute in muzee, expozitii sau colectii publice. Data limita pana la care se vor primi lucrarile, decernarea premiilor, locul si ora exacta a acestora vor fi anuntate pana la data de 15 octombrie 2015.