Consilierul judetean PNL Neamt, Corneliu Agaleanu, transmite pe facebook un mesaj legat de o situatie mai putin discutata in spatiul public: internarea pacientilor asimptomatici. Depistat pozitiv in urma cu aproape doua saptamani, Agaleanu este si el asimptomatic, insa a fost internat in Spitalul Judetean Neamt. El isi exprima nedumerirea dar si revolta in fata acestei decizii cel putin aberante, de a tine internati pacienti fara simptome alaturi de pacienti la care coronavirusul se manifesta mai mult sau mai putin agresiv. ”Nu înțeleg logica de a ține în spital bolnavii asimptomatici, care nu primesc niciun tratament pe perioada șederii în spital și mai mult de atât ocupă nejustificat locurile celor care au cu adevărat nevoie de ajutor.
Este inacceptabil ca după mai bine de 2 luni de când ne confruntăm cu această pandemie, să fie luate măsuri exclusiv bazate pe frică.
Suntem singurii din această lume care înternăm în spital pacienți infectați asimptmatici, unde au toate șansele să se infecteze și mai rău.
Poate nu sunt în măsură de a da soluții, nefiind medic și nici reprezentant al guvernului, în schimb în calitatea mea de consilier judetean, îmi manifest îngrijorarea pentru toți cei care trăiesc această experiență dramatică și fac un apel pentru a se căuta soluții, așa cum observ că s-au găsit în alte tări”, spune Corneliu Agaleanu, care ataseaza la postarea de pe pagina lui de facebook, o poza in care apare echipat in combinezon de protectie, ca si cum s-ar feri de contaminare.
In aceeasi situatie cu consilierul judetean sunt zeci de pacienti internati acum in Spitalul Judetean Neamt. Desi nu manifesta simptome, acestia sunt tinuti in spital chiar si cate o luna de zile, ba chiar unii au fost transferati la Iasi, desi nu au niciun semn de boala si nu au nevoie nici de tratament.
In ultimele zile, la redactia tvmneamt.ro au ajuns mai multe semnale legate de aceasta situatie. Oamenii reclama ca sunt tinuti aiurea in spital la un loc cu pacienti infectati si ca sunt cazati cu totii in conditii inumane, in spatii mici si isi fac nevoile in pungi, in aceeasi camera in care dorm si mananca. Unii dintre ei au avansat chiar ipoteza ca testele sunt o facatura, pentru ca cineva are interes sa demonstreze ca virusul este foarte raspandit. Altii spun ca s-au trezit cu rezultate la teste care erau de fapt de alti pacienti si acum stau degeaba in spital.
O pacienta spune ca dupa 10 zile de tratament cu PLACHIMIR, care este pentru malarie, nu li s-a mai dat nimic pacientilor, iar medicamentul are efecte adverse, cum este diareea, apoi pacientii sunt puși sa își cumpere singuri Imodium sau capsule de TUSOCALM, pentru cei care au o tuse mai usoara. O alta pacienta ne-a transmis ca sambata trecuta i s-a administrat insulina, desi nu are niciun fel de problema legata de diabet, punandu-i-se in pericol sanatatea. In zilele urmatoare vom reveni cu un material mai detaliat despre conditiile in care sunt internati pacientii cu Covid 19 in SJ Neamt.
Ionut CORFU
Atât îi duce mintea. Plachemir se poate lua și acasă ținut fiind în carantină. În plus, în spital se pot lua microbi ( virus ) de la un salon la altul. Se schimba de halat asistenta sau medicul cănd iese dintr-un salon și intră în altul ? ! ?