Consilierii locali au decis! Serviciile prestate pana acum de societatile gestionate de Consiliul Local Piatra Neamt vor fi concesionate catre investitori privati in ideea de a le rentabiliza si de a aduce ceva bani in plus la bugetul local. O prima hotarare a Consiliului Local Piatra Neamt priveste concesionarea serviciilor oferite de Parking, societatea care administra parcarile de resedinta din Piatra Neamt. Potrivit studiului de specialitate anexat proiectului, transformat marti, 31 martie, prin votul consilierilor in hotarare a Consiliului Local Piatra Neamt, se propune aprobarea ”studiului de oportunitate, regulamentului de organizare si functionare, regulamentului de delegare a gestiunii prin concesiune, a serviciului public de administrare, intretinere si exploatare a parcarilor de resedinta, a parcarilor inchiriate institutiilor publice sau private de pe domeniul public si privat al Municipiului Piatra Neamt, a caietului de sarcini, respectiv a contractului – cadru de concesiune a serviciului public de administrare, intretinere si exploatare a parcarilor de resedinta, a parcarilor inchiriate institutiilor publice sau private de pe domeniul public si privat al Municipiului Piatra Neamt,avand in vedere necesitatea eficientizarii activitatii de administrare a parcarilor. Totodata, luand in considerare administrarea eficienta a domeniului public si privat al Municipiului Piatra Neamt pentru asigurarea si dezvoltarea durabila a serviciului public de administrare, intretinere si exploatare a parcarilor de resedinta si a parcarilor inchiriate institutiilor publice sau private, realizarea unui serviciu de calitate care sa raspunda nevoilor cetatenilor din municipiul Piatra Neamt precum si pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local”, se arata in respectivul raport de specialitate.

Acelasi destin il vor avea si Sala Polivalenta si Mall Forum Center,  care s-au aflat in administrarea CMI Urban Piatra Neamt, dar si Parcul Zoo, entitate gestionata de SC perla Invest Piatra Neamt. Urmeaza ca pentru concesionarea serviciilor de administrare a respectivlor obiective de catre investitori privati, sa se organizeze licitatii publice, asa cum prevad normativele legale aflate in vigoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.